Marius Sulincean: „PNL intenţionează să văduvească Aradul de fonduri importante pentru dezvoltare”

Marius Sulincean: „PNL intenţionează să văduvească Aradul de fonduri importante pentru dezvoltare”

Liderul consilierilor judeţeni ai PSD din CJA, Marius Sulincean, îşi exprimă nemulţumirea atât faţă de sumele din buget alocate pe cote defalcate către localităţile din judeţ, cât mai ales faţă de, spune el, atitudinea plină de ipocrizie a liderilor PNL Arad cu privire la bugetul în sine.

„Anul trecut pe vremea asta, când PSD era la guvernare, conducerea liberală a CJA reacţiona în mod dur faţă de alocările guvernamentale pentru judeţul Arad, spunând chipurile că «se fură banii arădenilor». În fond o temă falsă pentru că Executivul social-democrat aloca în mod nediscriminatoriu prin programe naţionale, precum PNDL, sume substanţiale pentru dezvoltarea judeţului. Astăzi, însă surpriză, guverul Orban alocă Aradului o sumă cu 20 % mai mică faţă de anul trecut iar fruntaşii locali PNL tac mulţumiţi. Adică cum vine asta ? Anul trecut ba, şi în 2020, da? Acum, când «Guvernul meu» performează la limita de a arunca România în haos, sistând zilnic programe naţionale, în timp ce taie constant fondurile pentru dezvoltare, totul e bine şi frumos. Mă întreb dacă mai există loc de atâta duplicitate în tabăra liberală”, declară Sulincean.

„Ceea ce este însă mult mai grav, este faptul că PNL continuă campania de a-i pedepsi pe cetăţenii din localităţile administrate de primari PSD. Şi în 2020 există discrepanţe majore în ceea ce priveşte fondurile alocate iar algoritmul este unul strict politic. O serie de localităţi din judeţul Arad s-au trezit din nou cu alocări zero iar responsabilă pentru acest regim discriminatoriu este conducerea liberală a CJA. Sigur că în aceste condiţii, echipa de consilieri judeţeni PSD nu poate vota un asemenea proiect bugetar care introduce inechităţi flagrante pe linie de finanţare, menite să genereze diferenţe uriaşe de dezvoltare între localităţile din judeţ”, spune liderul consilierilor judeţeni ai PSD din CJA, Marius Sulincean

 

Loading...
  1. AI APARUT CU PROSTIILE?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.