Măsuri DRASTICE la Spitalul Judeţean! Accesul INTERZIS în mai multe secţii

Măsuri DRASTICE la Spitalul Judeţean! Accesul INTERZIS în mai multe secţii

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a dispus reducerea programului de vizită la bolnavi.

Măsura a fost luată în contextul numărului tot mai mare de pacienți care ajung la spital cu afecțiuni respiratorii, pentru evitarea unui eveniment epidemiologic.

„În urma prezentării de către medicul epidemiolog a situației pacienților cu afecțiuni respiratorii, în ședința de Comitet Director am decis să restricționăm programul de vizită în spital. Menționez pe această cale că nu este vorba despre instituirea stării de carantină ci doar despre reducerea programului de vizită”, a declarat ec. Carmen Lucuța, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Astfel, accesul în spital se va face după următorul program:

  • Cu excepția secțiilor de copii, ATI și Boli Infecțioase, aparținătorii pot veni zilnic între orele 15 – 17, cu limitarea duratei de vizită la 15 minute;
  • În cadrul secțiilor Neonatologie, Pediatrie I, Pediatrie II, Chirurgie Pediatrică și Obstetrică Ginecologie accesul este interzis.
  • Secțiile ATI au program diferențiat: zilnic între orele 12.00-13.00, dar nu mai mult de 15 minute. Aparținătorii pot obține informații despre pacient, pe parcursul zilei, prin telefon.
  • În ceea ce privește Secția Boli Infecțioase Adulți, programul de vizită a fost stabilit în intervalul orar 16 – 17.

„În această perioadă pacienții vor putea fi vizitați de cel mult doi aparținători, pentru cel mult 15 minute. În momentul intrării în cadrul secției, aparținătorii se vor dezinfecta pe mâini și vor îmbrăca echipament de protecție – halat, botoșei și mască de unică folosință”, au mai precizat reprezentanţii spitalului.

  1. Castiga bani cu cel mai platit panel de sondaje online din Romania
    Pentru participarea la sondaje primeşti între 0.20€ si 2, 5€ pentru un sondaj
    Bonus la inregistrare 1, 50 Euro
    Inscrie-te aici, e gratuit si usor!
    https://bit.ly/27Y30zS

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.