Măsuri pentru protejarea cetățenilor și a IMM-urilor cu privire la noile majorări ale prețurilor la gaze naturale

Măsuri pentru protejarea cetățenilor și a IMM-urilor cu privire la noile majorări ale prețurilor la gaze naturale

Mihai Fifor anunță că PSD va propune un set de măsuri imediate pentru protejarea cetățenilor și a IMM-urilor de noi majorări ale prețurilor la gaze naturale, ce ar putea avea loc după 1 aprilie.

„Continuarea creșterii prețurilor la gaze naturale arată că liberalizarea pieței este un eșec, în lipsa unei concurențe reale. Soluțiile urgente ale PSD oferă românilor și companiilor o protecție pe termen scurt, până când Guvernul va veni cu un plan pe termen lung pentru rezolvarea acestei probleme.

În viziunea PSD trebuie intervenit concomitent pe două planuri:

1) reglementarea temporară a pieței;

2) Investiții masive în creșterea capacității de producție de energie ieftină.

Este cert că dacă PSD nu ar fi intrat la guvernare astăzi nu am fi vorbit nici de plafonarea pe termen scurt, nici de reglementarea pieței și de investiții pe termen mediu și lung. Acesta este motivul intrării PSD la guvernare: oprirea dezastrului lăsat de guvernările de dreapta și protejarea cetățenilor și a economiei naționale”, afirmă deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.