Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a convocat ieri, 8 Martie, o şedinţă de lucru privind găsirea unei soluţii viabile privind Secţiile de Obstretică – Ginecologie şi Neonatologie. La şedinţă au fost prezenţi toţi factorii implicaţi din sănătatea publică arădeană.
„A fost o şedinţă importantă pentru că trebuia să luăm o decizie privind soarta secţiilor şi să ne înţelegem asupra a două aspecte: spaţiul noii clădiri care să deservească secţiile aparţinând Maternului şi sursa de finanţare pentru construirea unei clădiri noi. În urma discuţiilor, am căzut de acord ca noua clădire să fie construită în incinta Spitalului Judeţean, în spatele secţiei Pediatrie copii. Cât priveşte sursa de finanţare, erau două opţiuni, fie prin Compania Naţională de Investiţii, fie prin PNDL. Până la urmă, vom depune documentaţia pentru a obţine finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, o variantă care pare mai accesibilă”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean.
La întâlnire au fost prezenţi managerul interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Corina Crişan, reprezentanţi ai aparatului tehnic al Consiliului Judeţean – Direcţia Tehnică, Serviciul Managementul Spitalului, Direcţia Economică, Direcţia Comunicare şi Strategii, reprezentanţi ai Secţiilor de Obstretică – Ginecologie şi Neonatologie, ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Arad.
Lasă un comentariu