Teodor Meleşcanu şi-a dat demisia, astăzi, din fruntea Ministerului de Externe, ca urmare a organizării defectuoase a votului din Diaspora, relatează Realitatea TV.
„Eu, ca un om de onoare, îmi asum responsabilitatea şi îmi depun, la şedinţa de Guvern de azi, mandatul de ministru de Externe”, a anunţat Meleşcanu.
Acesta a declarat că, deşi „nu au fost semnalate incidente grave privind corectitudinea procesului electoral în exterior, au fost şi excepţii”.
„Am preluat conducerea MAE la 10 noiembrie, cu 5 zile înainte de al doilea tur de vot. Obiectivul meu a fost ca, în timpul rămas, să aducem condiţiile de vot la un nivel cât mai apropiat de nevoile cetăţenilor. La nivelul conducerii MAE, eu şi colegii din conducere ne-am deplasat, în ziua votului, în toate secţiile în care au fost dificultăţi. Singurul lucru pe care nu l-am reuşit a fost suplimentarea secţiilor de votare, deşi am soliciatat BEC-ului. Am organizat turul 2 de o manieră care a permis înregistrarea unui număr record de voturi în străinătate”, a declarat Teodor Meleşcanu.
Excepţiile „regretabile” menţionate de Meleşcanu au fost înregistrate la Paris, Londra, Torino, Munchen.
„Vreau să mulţumesc colegilor din MAE pentru implicarea responsabilă în organizarea procesului electoral din străinătate. Rămâne, însă, un fapt, că nu toţi cetăţenii români din străinătate şi-au putut exercita dreptul de vot. Şi acest lucru trebuie asumat. Eu, ca un om de onoare, îmi asum responsabilitatea şi îmi depun, la şedinţa de Guvern de azi, mandatul de ministru de Externe”, a mai declarat Meleşcanu.
Lasă un comentariu