MESAJ CUTREMURĂTOR pentru părinții din România de la SOPRANA care și-a anunțat SINUCIDEREA pe Facebook

MESAJ CUTREMURĂTOR pentru părinții din România de la SOPRANA care și-a anunțat SINUCIDEREA pe Facebook

Soprana româncă Diana Croitoriu, în vârstă de 34 de ani, a încercat să se sinucidă, în Franţa. Artista a fost salvată după ce a luat mai multe pastile, iar în acest moment se află la spital.

Soprana a lăsat, luni, pe Facebook un mesaj prin care anunța că urmează să își ia viața, după care, într-un moment de luciditate, a sunat la ambulanță, înainte de a face un gest regretabil.

„În câteva momente o să spun adio vieții. Viața în Franța m-a ucis. Adio, mă voi întâlni în cer cu Roxana Briban (soprana care s-a sinucis în noiembrie 2010, în urma unei depresii). Doamne Iartă-mă! Diana”, a scris pe pagina sa de Facebook Diana Croitoriu.

Contactată de Antena3, soprana a lăsat un mesaj cutremurător pentru părinții din România.

„Dacă pot să vă dau un sfat… nu lăsaţi fetele de 20 de ani să plece din ţară”, a spus Diana Croitoriu.

Diana Croitoriu a plecat din România la vârsta de 19 ani, cu gândul de a deveni o soprană cunoscută în întreaga lume, dar a ajuns la capătul puterilor, cu visurile năruite şi la un pas de moarte. Artista s-a săturat să fie umilită de francezul cu care a format un cuplu mulţi ani şi a decis să-şi ia viaţa, anunţând asta pe pagina ei de Facebook.

Soprana are un băiețel și locuieşte de mai mulţi ani în Franţa, în Charleville.

http://www.youtube.com/watch?v=G7zu6x_vMYY

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.