Klaus Iohannis, preşedintele României, a transmis pe contul de Facebook un mesaj de Crăciun.
Între altele, preşedintele promite că va face tot posibilul să reunească familiile care au membri plecaţi la muncă în străinătate.
„Dragii mei,
Crăciunul este o sărbătoare a familiei și a copiilor. În România se află însă cei mai mulți copii despărțiți de părinți din Uniunea Europeană. Siliți de greutăți să părăsească țara și să muncească în străinătate, mulți părinți își văd copiii o dată sau de două ori pe an. Alteori, îi văd odată la câțiva ani. Singurătatea, abandonul, frica de ziua de mâine, absența dragostei îi transformă pe copiii rămași acasă în cetățeni care cu greu vor ști să-și găsească un drum în societate. Cum să fie generoși și cum să dăruiască dragoste în jurul lor când nimeni nu i-a învățat căldura sufletească a unui cămin? Românii care au stat la cozi interminabile, pe ploaie și frig, ca să mă voteze, au făcut acest lucru și cu gândul la copiii lor. Au sperat că vor avea, în sfârșit, o șansă să se întoarcă acasă și să trăiască o viață de familie firească. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca familiile să se reunească pe parcursul mandatului meu și să vindece rănile lăsate de despărțirea îndelungată. De Crăciun, creștinii se adună în jurul bradului, cântă colinde și mănâncă bunătăți, cinstind nașterea Pruncului Isus în ieslea din Betleem. Gândurile mele se îndreaptă în aceste zile de sărbătoare către toți copiii ai căror părinți sunt departe, către toți părinții care duc dorul copiilor lor, către toate familiile de români din țară și din străinătate. Vă urez tuturor Crăciun binecuvântat, încredere în viitor și speranță în viața tuturor copiilor României!”, a postat Klaus Iohannis pe contul său de Facebook.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=822508987808061&set=a.817097431682550.1073741827.100001469031683&type=1&theater¬if_t=like
SARBATORI FERICITE SI UN GIND BUN CU SPERANTA CA SE VOR PUTE REALIZA ACESTE PROMISIUNI:SA DEA D-ZEU SA SE POATA REALIZA DAR CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU TOTUL SE POATE ;CHIAR SI IMPOSIBILUL:SA VA AJUTE TATAL CERESC IN TOT CE VA PROPUNETI.
Nu cred ca ma voi mai intoarce acasa probabil la pensie ca nu mai am mult dar pe cei dragi i i voi vedea ori de cite ori voi avea ocazia sper sa reusiti in tot ce v ati propus Craciun Fericit Domnule Presedinte
Domnule johannis faceti ceva cu biserica , pentru oameni de rand sant cei mai mari talhari punetii sa plateasca taxe si impozite si interzicetile sa ia bani dna sa se sesizeze si cand ia astia mita
Asa este , popii sunt niste talhari. Isus a spus,, Vinde-ti averea, da-o saracilor si urmeaza-ma, dar am ajuns ca daca nu ai milioane , sa nu te ingroape popa….
Eu as vrea sa fie cat mai curand domnul presedinte Sarbatori Fericite si un an no cat mai bun .suntem foarte multi care dormí sa ne întoarcem
sa va de-a d-zeu putere si intelepciune sa puteti realiza totul pt tara noastra.miine m-as intooarce acasa sa am posibilitatile de aici.sa lucrez in romania si sa pot tine 2 copii in facultate si sa mai ajut din cind in cind 2 batrini care au muncit ca scla
ca sclavi si acuma nu le ajung bani sa cump medicamente.nu merita asa ceva nici un roman.dar sarmani batrini se multumesc cu ori ce firmitura.pacat mare pacat.ma doare cind vad diferenta asta asa mare.cum e tratat un om batrin aici in germania si cum sunt tratati parinti mei in romania.d-zeu sa va de-a putere multa si sanatate
Speram ca o sa va mentineti promisiunile .Ca toti promit .Vrem fapte nu vorbe
CRECIUN FERITIT DOMNULE PRESEDINTE SI LA TOATA LUMEA SPERAM DIN TOATA INIM A SA FACETI CEVA SI PENTRU NOI SA NE INTOARCEM ACASA LA FAMILIILE NOASTRE LA COPIII NOSTRI ,DOAMNE AJUTA LA TOATA LUMEA SI NOUA
mai diasporenilor,veniti voi de la 1000(o mie) de euro pe luna, la 200( doua sute) de euro pe luna?
Ganduri frumoase,suflet bun,dar sunte-ti singur pentru a se indeplini minunea,ramaneti mereu aproape,SARBATORI FERICITE
Tare as fi bucuroasa ca aceste promisiuni frumoase sa se indeplineasca si sa faceti Ceva mai bine pt Romania ca asa vom putea si noi sa venim acasa sa nu mai suferim de dorul celor dragi
DOMNULE JOHANIS EU AM LUCRAT LA FIRMA PRITENULUI DVS MICHAEL LA MAN SERVICE . EU AM SFATUIT PE SCHILER ADMINISTRATORUL LUI
CARE ARE ACTIUNI LA SIBIU LA M AN . EU VIN IN ROMANIA DAR SA FIU PLATIT PTR EXPERIENTA ME A NU SA ISI BATA JOC SCHILER DE MINE . IN 20011 AVEAM 1150 RON CU 31ANI DE MUNCA IAR COLEGI CU B3-5 -7-10 MUNCA AU PESTE 2000RON ESTE CORECT ASA . VREI SA VIN SA MUNCESC PTR MICHAIL CA SCLAV EL CUMPARA MOSII SI ANGAJATII MOR DE FOAME. ROAGA SA ITI DEA CA EU AM FACUT PLANUL INTR-O LUNA PENTRU 3 LUNI SI CE AM PRIMIT SA SPUNA SCHILER .-RADUCU STAN MA NUMESC DE MINE NU SCAPA SCHILER . O SA MA INTORC IN ROMANIA , DAR CIND VIN OSA MERG LA SCHMIT