Amazon realizează miliarde din vânzări, însă impozitele pe care le plătește sunt total disproporționate, în favoarea sa.
Președintele SUA, Joe Biden, a menționat Amazon printre marile concerne americane care „folosesc diverse lacune, neplătind niciun bănuț la impozitul federal pe venit”. Un studiu recent realizat de Universitatea din Londra, comandat la inițiativa unui europarlamentar german, detaliază „Metoda Amazon”. Comisia Europeană a trimis în judecată compania, pentru plata retroactivă a 250 de milioane euro. Săptămâna trecută s-a pronunțat sentința.
În studiul coordonat de Martin Schirdewan, de la Grupul de Stânga din Parlamentul European, se arată ce metode utilizează compania pentru a evita impozitele și că Luxemburgul este punctul central al strategiei globale a concernului Amazon, de evitare a impozitelor.
Paradisul fiscal Luxemburg
Luxemburgul este important pentru Amazon nu doar în contextul european. Grupul operează 75% din toate afacerile sale din afara SUA, prin Marele Ducat. Acest lucru reiese din studiul „Metoda Amazon”, care pe cincizeci de pagini detaliaza slalomul facut de compania americană cu ramificații globale, pentru a eluda sau minimiza plata impozitelor.
Între 2010 și 2020, Amazon a înregistrat în Luxemburg pierderi de 13,4 miliarde dolari și o reducere a impozitelor pe potriva acestora. Potrivit autorilor studiului, se depășește suma tuturor impozitelor pe care compania Amazon le-a plătit vreodată. Majoritatea pierderilor provin de la filiale din afara Europei. Doar o filială indiană ar fi suferit pierderi de peste 3,46 miliarde de dolari SUA, în ultimul deceniu. Prin urmare, cheltuielile acestei filiale depășesc vânzările lor, cu 220 %.
Potrivit cercetătorilor londonezi, pierderile, care sunt acumulate în principal de filialele asiatice, au fost la rândul lor transferate către filialele luxemburgheze ale Amazonului, unde au fost convertite în credite fiscale, pe care Amazon le va solicita autorităților fiscale din SUA. În același timp, în Luxemburg aterizează și mari profituri. Potrivit studiului, ar fi vorba de profituri neimpozitate în valoare de 17,2 miliarde de dolari, în perioada analizată.
Evaziunea fiscală ca model de afacere
Autorii studiului acuză Amazon de lipsă de transparență. Potrivit acestora, rețeaua extinsă de filiale a Amazonului face extrem de dificilă înregistrarea plăților fiscale de la întregul grup. Divizia cloud a Amazon, AWS, este citată ca exemplu. Deși AWS are o cotă din ce în ce mai mare din vânzările grupului, nu este clar dacă divizia cloud a plătit vreodată taxe.
„Amazon pare să facă în mod intenționat raportarea netransparentă și să afișeze datele într-un mod confuz, pentru a-și putea ascunde strategia agresivă de planificare fiscală”, spune studiul de la Londra. Doar o investigație a Comisiei Europene sau a altor organisme de control de stat ar putea oferi clarificări.
În opinia autorilor, autoritățile ar trebui să analizeze mai atent nu doar acest concern. „Este puțin probabil ca Amazon să fie singur în arbitrajul unor astfel de credite fiscale. Autorii acestui raport au găsit dovezi că alte mari companii americane urmăresc o strategie similară și pot fi încurajați de politica guvernului SUA”, se spune în studiu.
Martin Schirdewan, co-președintele grupului parlamentar de Stânga din Parlamentul UE, acuză Amazon că a creat un model de afaceri din „evaziune fiscală”. Drept urmare, grupul american a obținut un avantaj competitiv față de concurență. Potrivit lui Schirdewan, faptul că Amazon și alții au atât de mult succes în evitarea plăților de impozite se datorează, de asemenea, „reticenței politice și incompetenței guvernelor”.
Să fie doar atât? Există entități economice așa de uriașe, încât au devenit „too big to be controlled?” E lacunar sistemul fiscal actual? Se pare că da, iar decizia de săptămâna trecută a instanței de la Bruxelles a Uniunii Europene nu face decât să întărească această impresie.
Sentință în favoarea Amazon
Instanța UE de la Bruxelles a decis în favoarea practicii fiscale a Amazonului. Comisia UE ceruse ca grupul să plătească circa 250 de milioane de euro impozite în Luxemburg. Procesul a început în 2017. Cu toate acestea, instanța nu a văzut suficiente dovezi precum că Amazon ar fi redus ilegal sarcina fiscală.
Amazon a fost mulțumit de verdict și a spus într-o declarație: „Salutăm decizia instanței, care este în conformitate cu poziția noastră de multă vreme, potrivit căreia am respectat toate legile aplicabile și am aratat că Amazon nu a primit niciun tratament special”.
Procesul în cazul Amazon a fost deschis de Comisia UE în 2017, după ce, în cursul unei examinări, a ajuns la concluzia că Luxemburgul a acordat companiei avantaje anticoncurențiale din mai 2006 până în iunie 2014, pentru a-l lega de „oaza financiară”. Concluzia era că Amazon nu a plătit niciun impozit pe trei sferturi din profiturile sale, din vânzările în UE.
Potrivit unui studiu al Comisiei UE care a urmat în 2018, nici două companii din grupul Engie nu au plătit în Luxemburg aproape niciun impozit pe profiturile lor, timp de aproximativ un deceniu. Amazon, Engie și Luxemburg au respins afirmația potrivit căreia s-ar fi eludat taxe și au făcut apel la instanța UE. Sentința data săptămâna trecută poate fi contestată la Curtea Europeană de Justiție (CEJ).
David si Goliat
În fața CEJ, autoritatea de la Bruxelles se apără deja împotriva unei hotărâri prin care instanța UE a respins o cerere adresată Irlandei de a revendica impozite de până la 13 miliarde de euro, de la Apple. Judecătorii instanței UE au decis, în acest caz, că nu s-a putut dovedi că acordurile fiscale ale Apple în Irlanda din 1991 și 2007 constituiau ajutor de stat interzis, precum clama CE.
Hotărârea instanței UE reprezinta o infrangere pentru autoritatea de la Bruxelles și pentru vicepreședinta Margrethe Vestager, responsabilă de problemele concurenței – mai ales că a existat o decizie similară cu privire la avantajele fiscale pentru lanțul american de cafenele Starbucks din Olanda.
Dacă acum există precedent, prin hotărârile judecătorilor în dezavantajul Comisiei UE, acest lucru ar putea declanșa discuții neplăcute despre activitatea auditorilor de concurență. Mai multe procese relevante au fost pierdute la instanța UE, iar doar unul a fost câștigat. Acesta se referea la reduceri fiscale pentru Grupul Fiat din Luxemburg, în valoare de aproximativ 20-30 de milioane de euro.
Recenta decizie în instanță nu va avea însă un impact deosebit asupra cifrelor fiscale actuale ale Amazon, în UE. „Din 2015, compania nu și-a mai declarat profiturile la nivel central la sediul european din Luxemburg, ci în diverse țări europene, inclusiv Germania”, precizează Spiegel.de.
Foto: Amazon
[…] post „Metoda Amazon” de a nu plăti taxe la stat și palma luată de Comisia UE în procesul cu gigan… appeared first on […]