Microbuze școlare pentru două școli speciale din Arad

Microbuze școlare pentru două școli speciale din Arad

Consiliul Județean Arad (CJA) a achiziționat, în acest an, două microbuze școlare, pe care le-a transferat către două instituții de învățământ special.

Este vorba despre Liceul Special „Sfânta Maria” și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI). În ședința de astăzi, consilierii județeni au aprobat atât introducerea acestor microbuze în patrimoniul Județului Arad, cât și predarea lor în administrarea celor două instituții de învățământ.

„Învățământul special reprezintă un domeniu sensibil, care trebuie gestionat cu prioritate. Pentru fiecare elev cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate se elaborează un plan de intervenţie personalizat cu obiective specifice nevoilor şi posibilităţilor de dezvoltare psihoindividuale. Cele două microbuze sunt necesare pentru buna funcționare a învățământului din cele două instituții, ținând cont și de faptul că actualul parc auto este depășit și nu prezintă siguranță. Atât Liceul «Sfânta Maria», cât și CSEI au avut în dotare câte un microbuz, fiecare fabricat în 2009. Am urmărit îmbunătățirea calității, dar mai ales a siguranței transportului elevilor”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Cele două microbuze au o valoare de patrimoniu de 293.000 lei. Achiziționarea celor două vehicule s-a realizat în vederea acoperirii programului de transport al elevilor și reducerea cheltuielilor cu repararea microbuzelor vechi.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.