Mihai Beniuc, omagiat în oraşul natal. „A fost un personaj complicat, cu lumini și umbre …”

Mihai Beniuc, omagiat în oraşul natal. „A fost un personaj complicat, cu lumini și umbre …”

Biblioteca Județeană „Alexandu D. Xenopol” Arad l-a omagiat zilele trecute pe poetul, prozatorul, dramaturgul și publicistul Mihai Beniuc, în cadrul proiectului „Galeria scriitorilor arădeni”.

Manifestarea a avut loc la Sebiș, în oraşul natal al lui Mihai Beniuc, moderna Bibliotecă Orășenească dovedindu-se o gazdă perfectă pentru a readuce în atenție personalitatea celui care a desfășurat o variată activitate scriitoricească, concretizată în peste 70 de titluri originale, din care se remarcă cele 50 de volume de poezii.

Au făcut referiri la viața, activitatea și opera scriitorului prof. univ. dr. Lavinia Betea, prof. Horia Truță, dr. Doru Sinaci, director al bibliotecii judeţene, precum și un oaspete special… Mihai Beniuc, nepotul de frate al poetului. Auditoriul a fost format din elevi ai Liceului Teoretic Sebiș, însoțiți de directorul acestei instituții de învățământ, prof. Marius Turnea, iubitori de literatură, prof. Zaharia Marta, prof. Iosif Deak, bibliotecarii Marian Bărbătei și Paula Tomuța, directorul Casei de Cultură Sebiș, Ioan Muscă.

Am recitit Mihai Beniuc, celebrul „măr de lângă drum”, și am revăzut parcă merii copilăriei mele, nu departe de aici, la Hălmagiu… Cu ani în urmă, poezia mi-a „căzut” ca subiect la examenul de bacalaureat, iar versurilor li se atribuia atunci o semnificație în ton cu epoca, cu regimul, cu linia partidului comunist, scrisă de un poet angajat, proletcultist… Acum, îi redescopăr alte sensuri, mă gândesc ce a însemnat întotdeauna mărul pentru cei de aici, din această zonă, pentru părinții și bunicii noștri, care coborau cu căruțele pline de mere la câmpie și se întorceau cu grâul atât de necesar traiului… Am citit poeziile lui Mihai Beniuc și pentru că generația mea a găsit în poezie o lume mirifică, pentru că e minunat să ai acces la gândurile, sentimentele pe care le are un om înzestrat de Dumnezeu. Iar Mihai Beniuc a fost un asemenea om… ”, a spus prof. univ. dr. Lavinia Betea.

A fost un personaj complicat, cu lumini și umbre, care și-a susținut cu încăpățânare crezul și ideile. A avut succes, a fost tradus, a fost legat de toate marile evenimente petrecute după al II-lea război mondial. A avut verticalitate într-o lume în care această calitate era greu de găsit. Dezamăgit, a preferat să se izoleze într-o insulă a tăcerii și singurătății… Rămân în urma lui mai ales poeziile de dragoste, esența estetică a poeziei sale, care merită o antologie”, l-a caracterizat prof. Horia Truță pe marele autor din oraşul de pe Valea Deznei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.