Mihai Fifor: Bîlcea distribuie cu cinism 10.000 de măști cu sigla PNL, în cea mai deșănțată campanie electorala posibilă

Mihai Fifor: Bîlcea distribuie cu cinism 10.000 de măști cu sigla PNL, în cea mai deșănțată campanie electorala posibilă

Consilierii municipali ai PSD Arad au depus două proiecte de hotărâre prin care să se achiziționeze măști și tablete, care urmau să se distribuie gratuit arădenilor, respectiv copiilor defavorizați din municipiul Arad.

Primarul Călin Bibarț a refuzat să introducă cele două proiecte pe ordinea de zi a ședinței CLM de joi, în schimb a inventat alte 5 noi biruri, pe care le-a aprobat cu sprijinul consilierilor PNL, în ciuda opoziției aleșilor PSD, spune Mihai Fifor, senator social-democrat arădean.

„Am propus Primăriei Arad, prin consilierii noștri municipali, pentru ședința Consiliului local de astăzi, două proiecte de hotărâre extrem de necesare pentru arădeni. Cel dintâi, prin care, după data de 15 mai, să se distribuie gratuit măști către anumite categorii vulnerabile de cetățeni. Ne referim aici la cei cu venituri reduse sau chiar fără venit, la pensionari, la copii. Proiectul nu a fost nici măcar pus pe ordinea de zi de către primarul Bibarț. În tot acest timp, Bîlcea distribuie cu cinism 10.000 de măști cu sigla PNL, în cea mai deșănțată campanie electorala posibilă. Cel de-al doilea proiect se referă la achiziționarea și distribuirea gratuită de tablete către elevii din Arad. Așa cum deja fac mai multe primării din țară, cum ar fi, de pildă, Oradea, Satu Mare sau Cluj-Napoca. În această perioadă, ministerul a decis ca școlile să rămână închise, iar învățământul să se desfășoare online, adică de acasă. Sunt mii de elevi arădeni care nu au mijloacele tehnice necesare pentru lecțiile online, ceea ce face ca acestor copii să li se refuze dreptul la educație. Proiectul NU a fost nici măcar pus pe ordinea de zi de către primarul Bibarț”, declară senatorul.

În schimb, în plină pandemie, când mediul de afaceri arădean este pur și simplu pus la pământ, primarul Bibarț instituie de azi 5 noi taxe pentru arădeni, lucru unic în țară. Nu era de ajuns că Aradul are cel mai ridicat nivel al taxelor și impozitelor locale din țară. Este, probabil, nevoie de bani pentru dezmățul electoral al PNL, sifonați prin Centrul Cultural, așa cum ne-a obișnuit echipa Falcă-Bibarț, spune Fifor.

„Cinismul celor doi este deja recunoscut în Arad. Milioane de euro aruncate pe geam în 16 ani de administrație a lui Falcă, din care, în ultimii 4, secondat cu nădejde de Călin Bibarț. Milioane de euro din care și-au umplut buzunarele grupuri de interese, în defavoare nevoilor reale ale arădenilor. Lucrul acesta trebuie să înceteze. Falcă, Cionca, Bîlcea, Bibarț trebuie să înceteze să îi mai umilească și să îi jefuiască pe cetățeni. Dezastrul epidemiei de Coronavirus de la Arad, locul al treilea la îmbolnăviri pe țară, a arătat realitatea cumplită a administrației Falcă. Opriți jaful, domnilor și aplecați-vă asupra nevoilor reale ale Aradului! Nimeni nu vă va ierta pentru ce ați făcut în toți acești ani“, declară Mihai Fifor, senator al PSD Arad.

  1. DESPRE ACTIVITATEA CIUMII ROSII DIN BUCURESTI NU POMENESTI DE LOC AMNEZICULE? DESPRE PROIECTUL DE LEGE PRIVIND AUTONOMIA AI UITAT? DESPRE MODUL CUM L-AI TRADAT PE CAPRAR AI UITAT? RUSINE, RUSINE, RUSINE!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.