Președintele PSD Arad Mihai Fifor afirmă că măsurile sociale luate recent nu ar fi fost prinse în buget dacă social-democrații nu erau la guvernare.
„Toate măsurile din pachetul social al PSD (creșteri alocații, pensii, sprijin pentru energie etc.) au finanțarea asigurată prin bugetul pe anul 2022, ceea ce demonstrează că PSD își respectă angajamentele pentru care a intrat la guvernare. Este un buget de echilibrare economică și socială, simultan cu protejarea puterii de cumpărare. Este menit să reducă inflația și să stabilizeze economia în vederea unei creșteri robuste. Am promis 10 măsuri pentru creșterea nivelului de trai al românilor! Am promis creșteri de pensii, creșteri de salarii, creșteri de alocații și mărirea veniturilor persoanelor din grupurile vulnerabile și ne ținem de cuvânt. Am promis că ajutăm românii să treacă mai ușor peste povara facturilor mărite și a creșterii prețurilor! Am intrat la guvernare și ne-am îndeplinit promisiunile făcute. 517 miliarde lei cheltuim de la bugetul de stat pentru români și companiile ce produc aici, în România. Pentru menținerea puterii de cumpărare, pentru salarii, pensii, alocații, pentru investiții și susținerea capitalului autohton și a locurilor de muncă precum și pentru a ne lupta cu pandemia. Peste 10 milioane de români cu venituri mici și medii vor beneficia de creșterea veniturilor: se majorează alocațiile de stat pentru copii, cresc salariile pentru profesori și anumite categorii de personal din sănătate, indemnizația socială minimă se majorează la 1.000 lei și se iau măsuri de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. 2,5 milioane de pensionari cu venituri mici vor primi un ajutor financiar diferențiat, de până la 1200 lei, în luna ianuarie, pentru a suporta creșterile de prețuri la utilități, iar punctul de pensie crește cu 10% de la 1 ianuarie 2022. De asemenea, am promis că vom avea cel mai mare buget de investiții și ne-am respectat angajamentul. Bugetul pe 2022 are alocat investițiilor 6,7% din PIB, adică aproape 90 miliarde lei! Nu am uitat nici de sprijinul pentru capitalul autohton, prin Schema de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale pentru companiile mici, pentru IMM uri. Acordăm vouchere de vacanță de 1450 lei pentru a stimula turismul din România și am prins în buget ajutor de la stat pentru TAROM și pentru CFR Călători, pentru a compensa pierderile din cauza crizei Covid. Nu am uitat nici de infrastructura de transport, unde am alocat 20% în plus, prin care se finanțează autostrăzile Sibiu – Piteşti, secţiunile 1, 2, 3, 4 si 5, Lugoj – Deva (sector Dumbrava-Deva), Nădășelu – Suplacu de Barcau – Borş, inclusiv legătura Centura Oradea – Autostrada A3 (Biharia), Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş, Centura Sud a municipiului Bucureşti, inclusiv intervenţiile privind Centura existentă, Centura Nord a municipiului Bucureşti, drumurile expres Craiova – Piteşti și Brăila – Galaţi, podul suspendat peste Dunăre în zona Brăila, autostrada Ploiesti – BUzău“, declară deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Lasă un comentariu