Mihai Fifor, senator al PSD Arad, susține că alegerile anticipate sunt doar o găselniță a „Guvernului Minciună” de a ocoli creșterile de pensii și salarii programate pentru toamna acestui an, de fostul Guvern PSD.
Prin această manevră, PNL speră că va câștiga alegerile pe care ar dori să le organizeze împreună cu cele locale, după care va putea aplica programul de austeritate fără consecințe în plan electoral, spune Fifor.
„Niciodată, nimeni din actuala guvernare nu a asumat clar și răspicat creșterea punctului de pensie la 1775 de lei, de la 1 septembrie, așa cum impune legea în vigoare. I-am auzit pe cei de la PNL spunând doar că vor aplica legea, dar știm cu toții că legislația poate fi schimbată peste noapte, așa cum s-a mai întâmplat în ultimele două luni. Iar PNL-ul și Iohannis asta doresc: să schimbe prevederile legale, după alegeri, în sensul anulării creșterii cu 40% a pensiilor, pe motiv că nu ar fi sustenabilă. Tot de la 1 septembrie ar trebui să crească și salariile din Învățământ, până la nivelul grilei din 2022 stabilită în Legea salarizării. Banii însă nu au fost alocați în buget, ceea ce arată intenția clară a PNL de a nu a acorda aceste majorări. PNL își închipuie că prin alegeri anticipate va dobândi o majoritate confortabilă care să-i permită schimbările legislative necesare, schimbări care ne aduc aminte de perioada guvernării Boc-Băsescu, singura din istoria post decembristă în care s-au tăiat pensiile și salariile a milioane de români. Prin forțarea anticipatelor, atât PNL, cât și Iohannis încearcă să fugă de responsabilitate, să nu mai dea socoteală în fața oamenilor pentru măsurile de austeritate ce vor urma. Orice formațiune politică sau parlamentară care susține planul PNL de declanșare a anticipatelor este, în realitate, complice al anulării majorărilor de pensii și salarii, drepturi câștigate de români și prevăzute de legile în vigoare“, declară Mihai Fifor, senator social-democrat arădean.
Lasă un comentariu