Noi serii de cursuri de formare profesională, la Camera de Comerţ Arad. Despre ce este vorba

Camera de Comerț Arad anunță că începutul de an debutează în forţă în vederea sprijinirii arădenilor care vor să aibă o altă calificare sau o specializare urmând cursuri de formare profesională.

„Anul 2019 a fost un an bun pentru Camera de Comerţ Arădeană. Centrul de formare profesională din cadrul instituţiei a derulat un amplu program de instruire, fiind organizate 28 de cursuri de formare, la care au participat 648 de cursanţi. Astfel, în vederea formării de specialişti în domenii cheie pentru mediul de afaceri arădean, şi ţinând cont de succesul de care s-au bucurat aceste cursuri, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează şi în acest an noi serii de cursuri, care se adresează atât persoanelor fizice interesate în practicarea unor meserii sau specializări, cât și firmelor care doresc să se perfecționeze în domeniul lor de activitate sau în domenii complementare”, a declarat preşedintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.

În prima jumătate a anului 2020 sunt programate următoarele cursuri de formare profesională:

  1. INSPECTOR RESURSE UMANE – CURS PERFECTIONARE – IANUARIE – FEBRUARIE 2020
  2. INSPECTOR SANATATE SI SECURITATE IN MUNCA – CURS SPECIALIZARE – IANUARIE – FEBRUARIE 2020
  3. RESPONSABIL MEDIU – CURS PERFECȚIONARE – IANUARIE – FEBRUARIE 2020
  4. ARHIVAR – CURS SPECIALIZARE – FEBRUARIE –MARTIE 2020
  5. CONTABIL – CURS SPECIALIZARE – FEBRUARIE – APRILIE  2020
  6. FORMATOR – CURS SPECIALIZARE – MARTIE 2020
  7. RESPONSABIL PROTECTIA DATELOR – CURS SPECIALIZARE- MARTIE 2020
  8. BUCĂTAR – CURS CALIFICARE – APRILIE- SEPTEMBRIE  2020
  9. EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE –CURS SPECIALIZARE – APRILIE – MAI 2020
  10. CONSILIER DEZVOLTARE PERSONALĂ  – CURS SPECIALIZARE- MAI 2020
  11. INSPECTOR RESURSE UMANE – CURS SPECIALIZARE – MAI – IUNIE -2020
  12. MANAGER INOVARE – CURS SPECIALIZARE- MAI 2020
  13. AUDITOR INTERN MANAGEMENTUL CALITĂȚII –CURS SPECIALIZARE –  MAI 2020
  14. INSTRASTAT –CURS PERFECȚIONARE-  MAI 2020
  15. RESPONSABIL PROTECȚIA DATELOR – CURS SPECIALIZARE- IUNIE 2020
  16. MANAGER PROIECT –CURS SPECIALIZARE – IUNIE 2020

Informații și înscrieri, la Centrul de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad – strada Cloșcanr. 5, telefon 0730.188.299, persoana de contact prof. Carmen Marinela Crişan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.