Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la șefia SIE. Ce va face MRU în continuare

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la șefia SIE. Ce va face MRU în continuare

Mihai-Răzvan Ungureanu (MRU), directorul Serviciului de Informații Externe, a demisionat din funcție. Demisia sa a fost înregistrată la Palatul Cotroceni.

„Confirm demisia din funcție. Demisia a ajuns la Administrația Prezidențială”, a declarat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, citată de Agerpres.

Potrivit unor informaţii, între Mihai Răzvan Ungureanu şi preşedintele Klaus Iohannis ar fi intervenit o „răceală”. În plus, activitatea SIE a fost criticată şi de şefa DNA Laura Codruţa Kovesi. Cert este, aşadar, că MRU n-a mai fost pe placul celor care deţin puterea în România şi care nu au beneficiat, se pare, de cea mai bună „colaborare” din partea şefului SIE.

Alte surse indică faptul că MRU ar fi demisionat pentru a candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Referitor la acest lucru, şi ca o confirmare a celor relatate mai sus, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu (o apropiată a preşedintelui Iohannis) a declarat că nu i se pare normală revenirea lui MRU direct în politică. Aceasta a spus, totuşi, că nu-l vede candidând decât pe listele PNL.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.