Mii de participanţi la Maratonul, Crosul şi Semimaratonul judeţului Arad

Mii de participanţi la Maratonul, Crosul şi Semimaratonul judeţului Arad

Peste 3.000 sportivi de toate vârstele, din ţară din străinătate, au alergat sâmbătă la Maratonul, Crosul şi Semimaratonul judeţului Arad.

Primul start a fost cel în cursa de maraton, aflată la a doua ediţie a sa, cei 44 de concurenţi care au participat la această probă având de alergat pe o distanţă de 42,26 de kilometri. a fost dat la ora 8, din faţa Palatului Administrativ.

A urmat apoi semimaratonul, alergat pe distanţa de 21,097 de kilometri, la care au participat peste 220 de aconcurenţi, după care a urmat proba de cros, alergată pe distanţa de 6 kilometri. Ultima probă a fost aşa numitul „Cros popular”, în cadrul căreia s-a alergat pe o distanţă de un kilometru şi la care au luat parte peste 2.200 de concurenţi, majoritatea elevi de la şcoli şi licee din municipiul şi judeţul Arad, dar şi angajaţi de la companii multinaţionale care îşi desfăşoară activitatea în zonele industriale din municipiu şi judeţ, de la asociaţiile şi fundaţiile din municipiu şi, nu în ultimul rând, de la cele două universităţi arădene.

Crosul popular a avut mai multe probe: „Family”, la care au participat familiile cu copii; „Feminin”, rezervată sexului frumos; „Masculin”, rezervată băieţilor, „Cursa voluntarilor” şi „Parada costumelor” organizată de Asociaţia „Integra”, la care au participat persoane cu dizabilităţi şi nu numai.

La probele care s-au desfăşurat după orele amiezii, când temperatura exterioară a ajuns la circa 30 de grade Celsius, mai mulţi concurenţi au avut probleme din cauza căldurii, unii dintre aceştia fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a primi îngrijri medicale.

De asemenea, au fost şi unii concurenţi care au primit îngrijiri de la voluntarii Crucii Roşii Arad, precum şi de la alţi voluntari implicaţi în organizarea acestei competiţii sportive.

La ediţia din acest an a Maratonului, Crosului şi Semimaratonului judeţului Arad au participat concurenţi din 14 ţări: Germania, Italia, Polonia, Franţa, Spania, Cehia, Marea Britanie, Ungaria, Serbia, Austria, Slovacia, Olanda, Canada şi România.

Primii trei clasaţi în cele trei probe mai sus menţionate au primit din partea organizatorilor, la finalul curselor, premii în bani. De asemenea, fiecare participant a primit câte o medalie şi o diplomă de participare.

Competiţia a fost organizată de Consiliul Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad şi Clubul Sportiv Experienţa Multisport Arad.

Foto: maratonarad.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.