Minciuna are picioare scurte: Aradul, pe primul loc în topul celor mai puţin verzi oraşe din România

Minciuna are picioare scurte: Aradul, pe primul loc în topul celor mai puţin verzi oraşe din România

Aradul ocupă primul loc într-un top al celor mai puţin verzi oraşe din România, potrivit unei analize publicate de businessmagazin.ro.

„În metropole spaţiile verzi se micşorează, apar din ce în ce mai multe betoane, iar unii primari includ pădurile limitrofe în intravilan pentru a atinge norma impusă de comisia europeană de 26 mp/cap de locuitor. Dintre cele şapte oraşe reşedinţă de judeţ analizate de noi, doar Clujul este aproape de ţintă”, se arată în analiză. Cel mai probabil, se referă şi la Arad, unde dacă ar fi să dăm crezare statisticilor aiuritoare prezentate de primarul Gheorghe Falcă ajungem să credem că locuim în… pădure, atâta spaţiu verde avem. Realitatea este însă cu totul alta iar arădenii o cunosc foarte bine.

De remarcat, că Municipiul Arad candidează la titlul de Capitală Verde a Europei în 2018…

topul oraselor verzi

Sursa grafic: INS

  1. aradul e un oras sufocat de primarul de la Oltenia care crede ca asta e civilizatie, sa toarne beton peste tot

    Raspunde
  2. Frumos stii sa vorbesti ! Trist ca oameni ca tine au drept de vot !

    Raspunde
  3. De fapt Brașovul este printre cele mai aerisite și verzi orașe din România,alături de Timișoara!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.