Ministerul Educației confirmă: „Şcoala din Zădăreni nu e finalizată din vina autorităților locale“

Ministerul Educației confirmă: „Şcoala din Zădăreni nu e finalizată din vina autorităților locale“

Şcoala din Zădăreni nu e finalizată din vina autorităților locale, afirmă deputatul social-democrat Adrian Todor.

Deputatul arădean a adresat, în această vară, o întrebare ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, legată de construcția noii școli din comuna Zădăreni, proiect început în 2007, dar care a fost suspendat în 2013.

Potrivit parlamentarului, răspunsul Ministerului Educației arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că administrația locală nu a fost preocupată de acest obiectiv, care astfel a rămas în paragină.

 „Am solicitat Ministerului Educației explicații cu privire la suspendarea lucrărilor la noua școală din Zădăreni, o clădire care a rămas în paragină de ani de zile, din cauze mai puțin cunoscute până astăzi. În anul 2007, în comuna Zădăreni a început construcția unei noi clădiri pentru Școala Gimnazială din localitate, proiect realizat cu sprijinul Ministerului Educației și finanțat de la bugetul de stat. Începând cu anul 2013, lucrările la noua școală s-au sistat, administrația locală promițând, an de an, că va face eforturi pentru a finaliza această clădire. Din păcate, de șase ani de zile investiția a fost blocată, fără nicio explicație din partea autorităților locale sau a Ministerului Educației. Acum, avem și punctul de vedere al Ministerului Educației, care susține că în 2013, firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență, motiv pentru care lucrările au fost sistate, iar ulterior s-a pierdut și finanțarea, fiind vorba de un proiect care a fost blocat o lungă perioadă de timp. Cei de la Ministerul Educației susțin că Pimăria Zădăreni este cea care trebuia să facă toate demersurile pentru ca acest obiectiv să fie finalizat, să actualizeze proiectul tehnic, să actualizeze restul de executat și să depună o nouă cerere de finanțarea fie pe Programul Național de Dezvoltare Locală, fie pe Programul Operațional Regional 2014-2020, lucru care din păcate nu s-a întâmplat. De altfel, pe POR nu se mai pot depune astfel de cereri, iar în ceea ce privește PNDL, deocamdată este în desfășurare etapa a II-a a programului, astfel că Primăria Zădăreni a ratat și această oportunitate de finanțare, având de așteptat cel puțin un an până se deschide o nouă etapă”, a declarat Adrian Todor.

În final, deputatul conchide: „Avem de a face cu încă o dovadă a nepăsării administrației locale din Zădăreni, față de o problemă atât de importantă cum e situația învățământului la nivel de comună. E păcat că cei aleși să conducă destinele unor comune sau orașe nu sunt interesați de viitorul oamenilor care le-au acordat încrederea, fiind preocupați de cu totul alte probleme decât de bunul mers al comunităților respective, cum vedem că se întâmplă și la Zădăreni“.

Foto: Imagine din Zădăreni (rol ilustrativ)

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.