MINORĂ care vroia să treacă ILEGAL FRONTIERA, prinsă de poliţişti

MINORĂ care vroia să treacă ILEGAL FRONTIERA, prinsă de poliţişti

 

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac- Nagylak, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autoturism marca Mercedes, condus de un cetăţean român, o tânără care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.

La control, poliţiştii de frontieră arădeni au sesizat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări. În urma investigaţiilor a rezultat faptul că are 17 ani, este româncă, din judeţul Prahova şi nu are acordul părinţilor pentru a efectua călătoria.

Minora a declarat că documentul prezentat la control l-a primit de la un cetăţean român căruia, ulterior, urma să-i plătească o suma de bani.

Poliţiştii de frontieră arădeni s-au sesizat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.