Trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani au fost arestați preventiv pentru trafic de minori, după ce poliţiştii şi procurorii au făcut patru percheziţii la locuinţele acestora.
Potrivit primelor cercetătări, cei trei ar fi constituit un grup infracţional, care ar fi transportat, transferat și adăpostit 2 minore, pe care, ulterior, le-ar fi obligat să se prostitueze. Din primăvara anului 2016, cei trei au profitând de starea de vulnerabilitate și de imposibilitatea victimelor de a se apăra și le-ar fi exploatat sexual.
În scopul derulării activității infracționale ar fi fost închiriate mai multe imobile de pe raza municipiului Galaţi, clienții fiind atrași prin intermediul unor site-uri de escorte.
Cei trei membri ai grupării infracționale au fost reţinuţi pentru trafic de minori, iar ulterior Tribunalul Galaţi a dispus măsura arestării preventive a acestora.
Lasă un comentariu