Disputa privind bugetul anului 2015 continuă, consilierul judeţean Mircea Onea făcând un apel către reprezentanţii clasei politice să se aplece mai mult la nevoile cetăţeniulor, decât la interesele partidelor din care fac parte.
„Constat că unii colegi din Consiliul Judeţean, reprezentanţi ai PSD, folosesc ca imagine politică adoptarea bugetelor pe acest an. Mă refer atât la bugetul local, cât şi la cel central. În calitate de consilier judeţean cred că bugetul judeţului este unul echilibrat, care vizează anumite sectoare sensibile, cum ar fi sănătatea sau starea drumurilor. În schimb Bugetul naţional este jignitor pentru judeţul nostru. Prin bugetul adoptat de Guvernul Ponta, Consiliul Judeţean pierde 21 de milioane de lei, dar pierd multe alte comune şi oraşe”, a declarat consilierul judeţean Mircea Onea.
Acesta afirmă că arădenii nu au nevoie de dispute politice ci de soluţii, de fonduri pentru ca judeţul Arad să se dezvolte. „Pentru mine vorbesc cifrele. Sunt din Nădlac şi ştiu că avem nevoie de fonduri pentru instituţii care nu deservesc doar pe nădlăcani, ci şi pe cei din jur. Dăm aproape 400.000 de lei anual chirii pentru instituţiile de învăţământ, dar în şcolile din Nădlac învaţă copii şi din alte comune, cum ar fi Şeitin sau Semlac. Avem nevoie de bani pentru a cofinanţa construirea campusului, dar guvernul nu ne ajută. Ar mai fi şi Centrul de zi pentru minori, o altă «piatră de moară» a Nădlacului. Mai avem serviciul SMURD, care deserveşte întreaga zonă, dar de plătit plătim numai noi, nădlăcanii. E vorba de 420.000 de lei anual, dar din nou nu avem sprijin. Deşi e greu, sunt conştient de importanţa centrului SMURD la Nădlac şi voi face tot posibilul ca această unitate de urgenţă să deservească în continuare întreaga zonă, să salveze vieţi omeneşti. Acestea sunt probleme reale şi m-am referit doar la Nădlac. Dar sunt şi alte oraşe sau comune, cum ar fi Pâncota sau Beliu, care au cheltuieli suplimentare pentru diverse instituţii care deservesc inclusiv comunele din jur. Pentru aceste probleme Bugetul Naţional nu are soluţii, dimpotrivă ia bani de la unele comunităţi locale. Iar Bugetul judeţean, văduvit de 21 de milioane, raportat la anul 2014, nu poate să compenseze aceste cheltuieli. Cred că asta ar trebui să fie preocuparea tuturor consilierilor judeţeni, să apere interesele arădenilor, nu ale Bucureştiului”, a completat Mircea Onea.
Lasă un comentariu