Mircea Purcaru: CONTINUAREA LUCRĂRILOR la al doilea pasaj este IMPOSIBILĂ, din cauza firmei PDL-iste care a avut contractul iniţial

Mircea Purcaru: CONTINUAREA LUCRĂRILOR la al doilea pasaj este IMPOSIBILĂ, din cauza firmei PDL-iste care a avut contractul iniţial

Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, consideră că în spatele avalanşelor de contestaţii la licitaţiile privind achiziţiile publice stau, de multe ori, influenţe politice. Având în vedere acest aspect, spune Purcaru, simplificarea legislaţiei în domeniu, pentru a preveni contestaţiile nejustificate, este absolut necesară.
„Aşa cum a arătat şi premierul Victor Ponta, suntem în pericol să pierdem proiecte europene de sute de milioane de euro, din cauza contestaţiilor. Nu vreau să generalizez, dar de multe ori firme clientelare guvernării PDL-iste, sau chiar aparţinând unor politicieni de la PDL, fac tot posibilul să împiedice derularea unor proiecte benefice pentru comunităţi. Calculul politic electoral este simplu: Guvernul Ponta trebuie acuzat că nu este capabil sau nu vrea să acceseze fonduri europene, aşa că trebuie demolat. De asemenea, primarii PSD trebuie discreditaţi, pentru că, deşi partidul lor este la guvernare, nu reuşesc să-şi ducă la capăt proiectele, în timp ce primarii PDL, vopsiţi în liberali, se scuză că nu pot face nimic din cauza Guvernului”, spune Purcaru. Acesta dă şi un exemplu de pe plan local în care, chiar dacă nu este vorba despre fonduri europene, ci guvernamentale, este concludent în ceea ce priveşte „strategia” adversarilor politici ai PSD: unul dintre pasajele de la Arad. „Deşi sunt bani pentru continuarea lucrărilor la al doilea pasaj, acest lucru este imposibil, din cauza firmei PDL-iste care a avut contractul iniţial. Cu toate că firma este în insolvenţă, refuză să renunţe la contract, pentru a nu se putea organiza licitaţie, iar situaţia pasajelor să fie exploatată la maximum de către PDL-işti. Lucru care s-a întâmplat cu vârf şi îndesat în campania prezidenţială şi se întâmplă în continuare”, spune Purcaru.

 

  1. Ce impostor analfabet/incult/ipocrit ! Nulitatea asta locala a partidului latrina 3 ne crede pe toti prosti! Javra,din 2012,dupa ce ati taiat fondurile pt.pasaje/drumul ARAD-SELEUS/etc promiteti mintind ca primiti fonduri,terminati lucrarile…sa-ti mai spun,derbedeule,ca va bateti joc de aradeni prin bugetele alocate in 2013-2015? Ca primim bani-desi contribuim la bugetul consolidat-locul 10-12-in coada judetelor? Ca mumca ardelenilor/banatenilor merge in Moldova/Oltenia la asistatii care aduc voturi psd? Minte in baraca ta la partid,mitocanule!

    Raspunde
  2. Ce impostor analfabet/incult/ipocrit ! Nulitatea asta locala a partidului latrina 3 ne crede pe toti prosti! Javra,din 2012,dupa ce ati taiat fondurile pt.pasaje/drumul ARAD-SELEUS/etc promiteti mintind ca primiti fonduri,terminati lucrarile…sa-ti mai spun,derbedeule,ca va bateti joc de aradeni prin bugetele alocate in 2013-2015? Ca primim bani-desi contribuim la bugetul consolidat-locul 10-12-in coada judetelor? Ca mumca ardelenilor/banatenilor merge in Moldova/Oltenia la asistatii care aduc voturi psd? Minte in baraca ta la partid,mitocanule!

    Raspunde
  3. Luati-va gandul de la pasaje ,ele se vor face cand actuali guvernnti vor pleca acasa,sper definitiv si vor lasa pe altii mai harnci.Problema e ca pana atunci ramanem fara masini din cauza gropilor.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.