Mircea Vintilă, despre festivalul de la Bulci: „E unic în România” (GALERIE FOTO)

Mircea Vintilă, despre festivalul de la Bulci: „E unic în România” (GALERIE FOTO)

Festivalul de la Bulci şi-a încheiat şi cea de a VIII-a ediţie, într-o atmosferă care l-a impresionat până şi pe Mircea Vintilă. „E unic în România. E singurul festival flower-power din ţară, e minunat ce faceţi aici!”, a spus Vintilă, invitat pentru a doua oară la Bulci, impresionat de atmosfera de la faţa locului.

Iar atmosfera a fost una de zile mari, graţie unui public venit din Arad, Timiş, Hunedoara, dar şi din străinătate. S-a cântat şi s-a dansat, iniţial pe scenă şi în faţa ei, ulterior printre corturi, la foc de tabără, până spre dimineaţă. Locul s-a umplut de oameni frumoşi: sâmbătă seara cu greu mai găseai un loc de parcare sau vreun colţişor unde să-ţi pui cortul.

A fost ediţia în care s-a întâmplat un lucru inedit: Adrian Ivaniţchi, proaspăt înnobilat marchiz de Bulci, a urcat pe scenă în ambele zile ale evenimentului, cântându-le celor prezenţi imnul festivalului. Una peste alta, ceea ce se întâmplă an de an în micuţa localitate arădeană, situată parcă la capătul lumii, începe să capete importanţă pe plan naţional, cel puţin prin unicitate.

De-a lungul celor două zile, pe scena de la Bulci au urcat Mircea Vintilă, Marius Baţu, Adrian Ivaniţchi, Mircea Bodolan, Didina Curea, Cristi Buică, Daniel Julean, Nelu Pitic şi Trupa de Serviciu, Corso, Nova Band, Hidro Grup 8, Livia Daniel & Angelica Darot, Vasile Gondoci şi Florian Jianu.

Organizatorii festivalului au fost şi în acest an Centrul Cultural Judeţean şi Primăria Bata. Au mai contribuit la reuşita festivalului vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Claudia Boghicevici şi Sergiu Bîlcea, Port Arthur, Laura Flowers, Von Meister şi NewsAr.ro.

Fotografii preluate de la Florin Ianc, Claudia Gavra, Călin Păscuţiu, Daniel Julean, Nelu Pitic, Facebook etc.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.