Mirela Backin, o opţiune tot mai serioasă pentru funcţia de primar al oraşului Lipova (GALERIE FOTO)

Mirela Backin, o opţiune tot mai serioasă pentru funcţia de primar al oraşului Lipova (GALERIE FOTO)

Mirela Backin a luat o opţiune serioasă în ceea ce priveşte candidatura la funcţia de primar al oraşului Lipova. Aceasta este mai mereu în mijlocul lipovanilor, dorind să cunoască cât mai bine problemele oraşului şi ale locuitorilor acestuia. Orinde s-ar afla, Mirela Backin doveşte ceva ce le-a cam lipsit edililor lipovani de până acum: implicarea reală pentru binele comunităţii.

Alături de elevi: „viitorul oraşului”
Mirela Backin a fost alături de elevi, la începutul anului şcolar, pentru că, aşa cum ne-a declarat, „educaţia este domeniul cel mai important în dezvoltarea unei comunităţi, am ţinut să le fiu alături acelora care reprezintă viitorul oraşului”.


„La început de drum, pentru anul școlar 2015-2016, îmi exprim încrederea în dăruirea și competența dascălilor, în buna lor credință și puterea de a modela personalități, de a oferi modele de viață și profesie. Elevilor le adresez provocarea competiției, a muncii, a disciplinei și a studiului cu seriozitate. Le doresc atât dascălilor cât și elevilor multă putere de muncă”, a declarat Mirela Backin.

Ecologizare în cel mai emblematic loc al oraşului
Candidatul la primărie a participat, zilele trecute, la o acţiune de ecologizare desfăşurată în locul cu care se identifică oraşul cel mai bine: Cetatea Şoimoş.


„Am participat la o acţiune de ecologizare în locul emblematic al Lipovei, Cetatea Şoimoş, o oază de linişte şi reculegere. Înarmaţi cu saci menajeri şi mănuşi, am împletit munca cu buna dispoziţie şi prietenia într-un mod cu totul deosebit, într-o minunată zi de toamnă”, a declarat Mirela Backin.

În mijlocul oamenilor
Problemele oamenilor sunt multe. Pentru a le afla, este nevoie să cobori în stradă, să stai de vorbă cu ei. Este ceea ce a şi făcut Mirela Backin. „Am ţinut neapărat să merg să vorbesc cu oamenii pe străzile oraşului, exact acolo unde nemulţumirile şi problemele pot fi exprimate liber. Îmi propun să rămân alături de ei, dar nu doar cu vorba bună, ci prin fapte”, a precizat Mirela Backin.

  1. frumos. felicitari pt implicare! o adevarata doamna

    Raspunde
  2. Eu ma duc cu muzicantul lui Claudia !

    Raspunde
  3. ARE CEVA RPBLEME LA OCHI ? SAU NU VREA SA VADA POPORU ? DE CE VESNIC CU OCHELARI ? TREBUIE SA PRIVEASCA POPORU IN OCHI

    Raspunde
    • logic ca nu vrea sa priveasca oamenii.ii desconsidera probabil.daca va fi primar ma si gandesc ce va fi. dna. Bakin, dativa jos ochelari si privitine in ochi.

      Raspunde
  4. Iar Chirilov Adriana candideaza ca primarita la Zarand, hahahaaaaa:)

    Raspunde
  5. Citesc comentarii si ma minunez. Ba unul ca merge cu muzicantul (Asa sa faci ?cand vei avea o problema si mergi la dom’ primar,iti baga nenea una de jale???? ) ba altul ca are ochelari si ca ascunde ceva ( ce sa ascunda bre sub ochelari? tu daca porti ochelari,ascunzi ceva? …sau esti pus de nea’ muzicantul sa dai coment negativ??

    Raspunde
  6. …p e n i xxx b i l… gretzoooos… ‘ai de xxx dânsei?

    Raspunde
  7. hahahahhahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    doamne…scorobete e mort???barem MĂRIA SA avea umor…cine e asta??

    Raspunde
  8. Cred ca nu este campanie electorala!!!!Cred ca are o problema d-na incepe prea repede asa si va termina…..Nu se sesizeaza nimeni? Campanie electorala mascata……

    Raspunde
  9. D-na Mirela veziti de drum…LIPOVA este un oras linistit in care se lucreaza.Ce doresti si ce poftesti de fapt???

    Raspunde
  10. Nu am mare lucru de comentat,dar as vrea sa-mi fie lamurite doua aspecte,daca se poate:
    1)Daca are asa mare incredere in”daruirea si competenta dascalipor” din Lipova de ce copilul dansei a fost mutat inca de anul trecut la un liceu din Arad?
    2) De cand atata interes pt. lipovani cand dansa s-a mutat din acest oras, locuind la Ghioroc,mentionez faptul ca avea locuinta si in oras, dar totusi l-a parasit?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.