Un moment de neatenție ar fi putut s-o coste scump pe o femeie de 30 de ani, mamă a trei copii.
Dispărută timp de 17 zile în pădurile tropicale din Queensland (Australia de Nord), Shannon Fraser (30 de ani) a fost găsită în mod miraculos, în viaţă. Ea a supraviețuit în pădurea populată de crocodili, păianjeni veninoşi şi animale sălbatice periculoase hrănindu-se cu insecte şi peşti dintr-un râu, pe care i-a consumat cruzi. De multe ori, femeia şi-a dorit să moară, dar gândul la cei trei copii i-a dat puteri.
Familia femeii a crezut că aceasta a murit. Shannon fusese văzută pentru ultima dată la sfârşitul lunii septembrie, când a ieşit în mijlocul naturii cu familia sa în apropiere de Golden Hole, un lac natural din pădurile tropicale ale Queensland-ului. După picnic, toată familia s-a îndreptat spre parcarea situată la o distanţă de câţiva kilometri, în afară de femeia de 30 de ani, care a dispărut în mod misterios.
Timp de mai multe zile, polițiști și voluntari au împânzit zona, căutând-o pe Shannon, însă, fără niciun rezultat. În cele din urmă, ea a fost văzută de un fermier.
„E posibil să se fi rătăcit. Are arsuri de la soare, multe tăieturi şi răni care s-au infectat şi a slăbit 17 kilograme. Dar e vie, e uimitor!”, a comentat fratele ei.
Acum Shannon Fraser este internată în spital, dar se va întoarce în curând la cei trei copii care au ajutat-o să-şi depășească limitele.
Foto: standard.co.uk
Lasă un comentariu