Moment solemn în Luna Culturii la UVVG

Moment solemn în Luna Culturii la UVVG

Evocarea Bibliotecii Universitare „Prof. univ. dr. Aurel Ardelean” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Luna Culturii continuă la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad cu un moment de suflet, plin de emoţie: evocarea amintirii preşedintelui şi rectorului fondator a Universităţii, Aurel Ardelean, prin biblioteca ce îi poartă numele. Dacă astăzi, Aradul este recunoscut ca oraș al Marii Uniri – capitala politică – acest lucru i se datorează, în mare măsură, regretatului om de cultură şi de ştiinţă, Aurel Ardelean, care împreună cu alți intelectuali ai Aradului au pus bazele Universității arădene, preluând numele lui Vasile Goldiş, omul politic arădean care la Alba Iulia proclama Marea Unire la 1 decembrie 1918.

Un moment deosebit de emoţionant în viaţa Universităţii, după trecerea regretatului preşedinte Aurel Ardelean în veşnicie, a fost inaugurarea Bibliotecii Universitare „Prof. univ. dr. Aurel Ardelean”, fondată la iniţiativa prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, Rectorul UVVG şi a prof. univ. dr. Dorina Ardelean, soţia regretatului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rector fondator şi Preşedinte al Universităţii. Se întâmpla în cadrul Zilelor Academice Arădene, ediţia a XXIX (9 – 11 mai 2019), organizate ÎN MEMORIAM „AUREL ARDELEAN”. Acest lucru a fost posibil datorită familiei regretatului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care a donat o colecţie valoroasă de cărţi, alături de obiecte personale, fotografii şi obiecte de birou.

„Aceste volume nu sunt de literatură, ci sunt cărți de specialitate în domeniile biologie, botanică, geografie. Sunt cărți donate de diferite ambasade şi de oameni care i-au dedicat cărți. Este aici, întreaga operă a unui om neliniștit, veșnic cântărind noul, plin de energie pozitivă. Aducem un omagiu unui mare om, care și-a pus sănătatea pe locul șapte, pe primul și pe ultimul loc fiind marea lui iubire, Universitatea“, puncta, la momentul inaugurării, prof. univ. dr. Dorina Ardelean, soţia regretatului profesor universitar Aurel Ardelean.

Dacă Aradul a devenit, astăzi, un centru universitar puternic i se datorează inimosului şi neobositului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, omul pe care zorii zilei îl prindeau la masa de lucru, dornic de a înfăptui visul patriotului Vasile Goldiş.

„Președintele Universităţii, profesorul Aurel Ardelean ar fi dorit să lăsăm cât mai mult comunității arădene. Biblioteca ce poartă numele tatălui meu, este donația familiei în amintirea sa şi un gest de respect peste generații pentru comunitatea noastră arădeană”, spune prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Biblioteca – Muzeu „Aurel Ardelean”, mărturie a celei mai importante personalităţi arădene din lumea culturală, de ştiinţă şi universitară a Aradului contemporan, este situată pe Bulevardul Revoluției, nr. 85-87 şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 09.00-20.00. Tot acolo poate fi admirată impresionanta colecţie de linguriţe din toată lumea, una din pasiunile regretatului profesor Aurel Ardelean.

Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.