Moneasa devine, la sfârșitul acestei săptămâni, capitala clătitelor

Moneasa devine, la sfârșitul acestei săptămâni, capitala clătitelor

Cea de-a XXI-a ediție a binecunoscutului eveniment „Parada Clătitelor” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în 30 și 31 iulie, în stațiunea Moneasa.

Pe lângă prepararea și degustarea clătitelor, în cadrul evenimentului vor avea loc și câteva momente artistice, pe scena Teatrului de Vară din stațiune.

Luminiţa Anghel, una dintre cele mai bune voci din muzica pop românească, va cânta la Teatrul de Vară din Moneasa sâmbătă, 30 iulie, în cadrul Paradei Clătitelor. Concertul, organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean, va începe la ora 19 și, în deschidere, pe scenă va urca Nelu Slev. Prezintă: Zoltan Lovas.

Luminița Anghel s-a născut la 7 octombrie 1968, în Bucureşti. A absolvit în anul 1986 Şcoala Populară de Artă, secţia Canto.

A debutat în anul 1987 la Festivalul de la Mamaia, iar un an mai târziu a început colaborarea cu Ansamblul „ Doina” al Armatei, alături de care a început o serie de turnee în ţară şi în străinătate. Tot în acea perioadă a fost inclusă în echipa solistică a programelor barului Melody din Bucureşti.

Luminiţa Anghel a devenit cunoscută în 1993, când a câştigat premiul întâi şi trofeul la Festivalul de la Mamaia, cu piesa „Din tot ce a fost” compusă de Lucian Blaga, coleg în echipa de la Melody. În 1995 a obţinut locul al III-lea cu piesa Fereastra”, tot la Festivalul de la Mamaia, iar un an mai târziu a obţinut acelaşi premiu cu piesa „Şansa e de partea mea”, ambele piese fiind compuse de Ionel Tudor, potrivit site-ului artistei, www.luminita-anghel.ro.

Parada Clătitelor va continua și duminică, 31 iulie, când, de la ora 15.00, tot la Teatrul de Vară din stațiune, va avea loc un spectacol folcloric, organizat de Primăria Moneasa.

Atât sâmbătă, cât și duminică, intrarea la concerte este liberă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.