Moș Crăciun a sosit cu barca pe Mureș pentru copiii din centrele de plasament ale DGASPC Arad (FOTO)

Moș Crăciun a sosit cu barca pe Mureș pentru copiii din centrele de plasament ale DGASPC Arad (FOTO)

Apariție inedită sâmbătă seara pe râul Mureș. Moş Crăciun și-a făcut apariția într-o barcă-dragon pentru copiii din două centre și asistenții maternali din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

Surpriza pregătită copiilor a fost pusă la cale de membrii Asociației Clubul West Sport Arad care în fiecare an țin să fie alături de copiii din sistemul public de protecție. Astfel, Moș Crăciun sosește în cel mai inedit mod cu putință, plutind cu barca pe Mureș. Moșul vine încărcat cu cadouri și niciodată singur, ci alături de Crăciunițele preferate. Bucuria copiilor este nespusă când Moșul își face apariția în mijlocul lor și le împarte cadourile mult-așteptate, declară Diana Vogel, purtător de cuvânt al DGASPC Arad.

 

Copiii din Centrul de Criză Arad, Centrul de Plasament Oituz și cei pe care îi cresc asistenții maternali i-au pregătit Moșului colinde și câte o poezie pentru a-i mulțumi pentru cadouri și drumul lung parcurs pe apa Mureșului. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad mulțumește pentru surpiza făcută copiilor Asociației Clubul Sportiv West Sport Arad. Întâlniri speciale ale copiilor din sistemul de protecție vor avea loc în această perioadă în fiecare centru din subordinea DGASPC Arad, copiii răsplătindu-l pe Moș Crăciun cu mici programe artistice și serbări ale pomului de iarnă.​

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.