MOTIVUL BIZAR pentru care un mecanic de tren ȘI-A ABANDONAT PASAGERII

MOTIVUL BIZAR pentru care un mecanic de tren ȘI-A ABANDONAT PASAGERII

Un mecanic de tren din Spania a oprit trenul în care se afla, cu două ore înainte de a ajunge la destinație, și a plecat acasă.

Pasagerii din trenul de mare viteză care făcea legătura între Santander și Madrid și-au dat seama că ceva este în neregulă când trenul a staționat mai mult decât cele trei sau patru minute obișnuite.

După o oră de așteptare, călătorii au coborât din tren și au constatat că mecanicul nu mai era în cabină. Au sunat la poliție, iar în urma cercetărilor făcute s-a stabilit că mecanicul trenului și-a abandonat pasagerii și a plecat acasă, motivând că ziua lui de muncă s-a încheiat.

Bărbatul a explicat că nu dorea să riște un accident în afara orelor de muncă.

Compania feroviară a căutat timp de două ore un mecanic de tren în zonă și până la urmă a apelat la o companie de autocare pentru a prelua pasagerii până la destinația finală.

Cei 110 pasageri au ajuns la destinație cu autocarul, iar compania feroviară a anunțat că le va returna contravaloarea biletelor.

Sindicatul mecanicilor de tren a transmis că îl susține pe mecanic, în investigația disciplinară deschisă de companie, și a precizat că acesta a respectat întocmai normele în vigoare, care nu-i permit să conducă un tren mai mult de cinci ore și jumătate neîntrerupt.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.