Munca fără forme legale, un pas de la SANCŢIUNE CONTRAVENŢIONALĂ la INFRACŢIUNE

Munca fără forme legale, un pas de la SANCŢIUNE CONTRAVENŢIONALĂ la INFRACŢIUNE

Inspectorii ITM Arad continuă să identifice cazuri de muncă fără forme legale.

Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, inspectorii din cadrul compartimentului relaţii de muncă au depistat nouă angajatori care practicau munca fără forme legale. Au fost identificate 22 de persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, dintre care şase femei şi un tânăr sub 18 ani. Valoarea amenzilor aplicate în aceste cazuri a fost de 30.000 de lei.

Doi dintre cei nouă angajatori au primit la muncă mai mult de cinci persoane fără a le încheia contracte individuale de muncă, intrând astfel în atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad – Seviciul de Investigare a Fraudelor.

„Reamintin, din nou, că angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. Dacă nu îl primesc, salariaţii ar trebui să reclame acest lucru la ITM, însă există o reţinere din partea lor pentru a nu rămâne fără job. Cei mai mulţi din aceşti lucrători «la negru» fac reclamaţii când au încetat activitatea sau când au intrat în conflict cu angajatorul. De altfel, practicarea unei activităţi fără forme legale presupune acceptul celor două părţi. Dincolo de necunoaşterea legislaţiei şi reticenţei faţă de reprezentanţii instituţiilor, putem afirma că unul dintre cele mai nocive fenomene de pe piaţa muncii este până la urmă complicitatea dintre lucrătorul «la negru» şi angajator. În toate cazurile depistate cu muncă fără forme legale, inspectorii de muncă urmăresc modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în procesele verbale de control, respectiv încheierea contractelor individuale de muncă, înregistrarea şi transmiterea în revisal, evidenţierea pe statele de plată a perioadei lucrate de fiecare persoană depistată fără forme legale de angajare, astfel încât să se asigure eficienţa şi finalitatea actului de control”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

Inspectorii de muncă vor continua să desfăşoare acţiuni de control inopinate pentru depistarea cazurilor de muncă fără forme legale în toate domeniile de activitate.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.