Un grup de muncitori care lucrau la modernizarea barierei de cale ferată în Lunca de Jos, județul Harghita, au făcut o descoperire șocantă.
Bărbații au găsit în pământ mai multe bombe neexplodate care dateaza din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Acestea reprezentau un pericol foarte mare dacă ar fi fost lovite sau manevrate necorespunzător.
Un echipaj pirotehnic din cadrul ISU „Oltul” Harghita a intervenit la fața locului. Echipajul a mai găsit și alte bombe pe lângă cele descoperite de muncitori, numărul total al acestora ajungând la șapte.
Muniția a fost preluată și depozitată în condiții de siguranță, urmând să fie distrusă.
Lasă un comentariu