Municipiul Arad şi Sectorul XII – Hegyvidék din Budapesta au semnat programul de colaborare din acest an (GALERIE FOTO)

Municipiul Arad şi Sectorul XII – Hegyvidék din Budapesta au semnat programul de colaborare din acest an (GALERIE FOTO)

Municipiul Arad și Sectorul XII – Hegyvidék din Budapesta au semnat Programul de colaborare pe anul 2019, marți, 2 aprilie, în Sala Regele Ferdinand  din Palatul Administrativ.

Cu această ocazie, viceprimarii Levente Bognar (Arad) și Krisztina Fonti (Sectorul XII– Hegyvidék din Budapesta) au subliniat importanța acestui parteneriat și şi-au manifestat la unison  dorința de a întări această relație de colaborare, în spiritul Acordului de înfrățire, semnat în 2015.

Programul de colaborare din acest an cuprinde o serie întreagă de evenimente culturale. Vorbim despre un program deversificat de spectacole, concerte şi prezentări. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului este expoziția artiștilor plastici din Hegyvidék ce va fi găzduită de Complexul Muzeal Arad, anunță municipalitatea.

Evenimentul de marţi s-a încheiat cu un concert de muzică de cameră oferit de Ansamblul „Divertimento” al Școlii de muzică „Solti György”, ocazie cu care Sala Regele Ferdinand s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numerosul public dornic să participe la evenimentul devenit deja tradițional.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.