„Natura, casa noastră cea verde”. O săptămână plină de activități ecologice la Căsoaia

„Natura, casa noastră cea verde”. O săptămână plină de activități ecologice la Căsoaia

În ambientul oferit de Tabăra de agrement de la Căsoaia, s-a desfășurat, în această săptămână, un program de activități ecologice, având genericul „Natura, casa noastră cea verde”, de care au beneficiat copii și tinerii din Centrul de Criză Arad și copii din familii defavorizate. Activitățile taberei ecologice (coordonate de Raul Zomonicer, Șef Centru și Roșca Sorin, Inspector DGASPC Arad și Arhim. Teofan Mada) au adus nespusă bucurie, împlinire și comuniune între cei care au participat, stări și sentimente care nu vor fi uitate ușor de acești copii defavorizați aflați în situații atât de delicate ale vârstei lor.

De asemenea, mai mulți copii din municipiu, Andrei Șaguna și Zimandu Nou s-au bucurat de condițiile și cadrul natural al taberei în această perioadă. Pentru toți copii, tabăra a fost un bun prilej pentru socializare, bucurie și comuniune, dar și pentru daruri oferite din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Temele ecologice au nevoie de inimă, întrucât fără o schimbare a inimii omului, ecologia nu are speranțe de succes și realizări. Sunt destule motive practice astăzi pentru a ne îngrijora de viitorul planetei: poluarea atmosferică, lipsa de apă curată, schimbările climaterice.

Ecologismul real este unul curat și departe de scopurile utilitariste, oricât ar fi ele de legitime. Cuvintele lui Iisus Hristos, „unul singur este Tatăl vostru, Cel ceresc, iar voi toți sunteți frați” (cf. Mat. 23,8-9), ne sunt suficiente. Ele nu sunt pentru noi un principiu abstract, ci ele sunt orizontul constant în care trăim și gândim. Întărit de această certitudine, să ne străduim să așezăm lumea noastră în stare de comuniune și în stare de mulțumire.

Arhim. Teofan Mada

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.