Ne mândrim cu ei! Elevii cu rezultate deosebite, premiați în cadrul Galei olimpicilor arădeni

Ne mândrim cu ei! Elevii cu rezultate deosebite, premiați în cadrul Galei olimpicilor arădeni

Ce poate fi mai presus  pentru un elev decât  să-și dovedească  talentul, munca, pasiunea  pentru o disciplină sau alta într-o competiție de anvergură? Ce poate fi mai presus pentru un profesor decât să-şi recunoască munca, eforturile, dăruirea pentru disciplina pe care o predă, în rezultatele obținute de către elevii săi? Sunt două intrebări la care toți cei implicați în educație, ar trebui să reflecteze mai des, spune prof. dr. Anca Stoenescu, inspector școlar general delegat.

Poate, în acest fel, numărul elevilor care se vor orienta spre performanță va creşte considerabil, după cum va creşte şi numărul profesorilor implicați în îndrumarea acestor elevi.

„Cine sunt aceşti elevi? Dincolo de numele care-i diferențiază, ei au ceva în comun, ceva  care merită apreciat, admirat, recunoscut: o motivație profundă pentru a cunoaşte, a şti, a fi cel mai bun. Poate că elevii care obțin premii la olimpiade şi concursuri naționale sau internaționale nu au nevoie de îndemnurile  profesorilor sau ale părinților pentru  a se pregăti pentru astfel de concursuri, după cum nu au nevoie de  imbolduri pentru a se orienta spre  performanță. Poate pentru că ei sunt deja orientați şi  concentrați pe obținerea unor rezultate de excepție care să  le reflecte munca, eforturile, visurile şi speranțele. Poate pentru că ceea ce fac provine dintr-o motivație intrinsecă”, a declarat prof. dr. Anca Stoenescu.

Ea spune că este bine şi necesar să recompeneze performanța acestor elevi excepționali în diverse moduri şi cu diverse prilejuri. În cadrul Galei olimpicilor arădeni, care se va desfășura marți, 5 iunie, începând cu ora 11, la sediul ISJ Arad, va avea loc premierea elevilor care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele naționale pe discipline.

„Este doar unul dintre multele prilejuri prin care ne propunem să le arătăm elevilor noştri că-i respectăm pentru rezultatele obținute, că  pot conta oricând pe noi, profesorii lor, pentru un sfat  sau o îndrumare şi că suntem foarte mândri de realizările lor.  Le dorim mult succes şi multe împliniri în viitor!”, conchide prof. dr. Anca Stoenescu.

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.