NEREGULI la 90 la sută dintre patronii arădeni care au angajaţi străini! Amenzi de până la 10.000 de lei

NEREGULI la 90 la sută dintre patronii arădeni care au angajaţi străini! Amenzi de până la 10.000 de lei

Inspectorii ITM Arad au descoperit nereguli la 90 la sută dintre patronii arădeni care au angajaţi din ţările non UE, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad.

„Întrucât la 90% din angajatorii verificați au fost constatate neconformități, apreciem că este nevoie de mai multă aprofundare și implicare, atât din partea angajatorilor cât și a lucrătorilor, care să asigure creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța respectării prevederilor legale care reglementează angajarea străinilor pe piața muncii”, a declarat Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.

În acest sens, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate, măsuri necesar a fi duse la îndeplinire în termenul stabilit, pentru diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României.

„Readucem în atenția angajatorilor că neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse atrage răspunderea contravențională, amenzile de care sunt pasibili fiind cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei”, atrage atenţia Ecaterina.

Între altele angajatorilor li s-a readus în atenție că au obligația să obțină aviz de angajare de la Serviciul pentru Imigrări al Județului Arad, înainte de încheierea contractului individual de muncă și evident, înainte de primirea la muncă a cetățenilor străini non UE.

De remarcat, că deși timpul dedicat acțiunii a fost relativ limitat, inspectorii de muncă arădeni au reușit în cele cinci zile de campanie să verifice un număr semnificativ de angajatori.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.