NEWS ALERT: Polițiștii arădeni au INTERVENIT la un EVENIMENT PRIVAT cu ZECI de PARTICIPANȚI (FOTO)

NEWS ALERT: Polițiștii arădeni au INTERVENIT la un EVENIMENT PRIVAT cu ZECI de PARTICIPANȚI (FOTO)

Polițiștii au descins, în această seară, într-o cunoscută locație de organizat evenimente de lângă Arad, unde avea loc o nuntă.

Evenimentul, care a avut loc pe raza comunei Șimand, a fost întrerupt de polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai orașului Chișineu-Criș, cu sprijinul luptătorilor SAS.

Iată ce ne-a fost transmis, oficial, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad:

„În această seară, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei au orașului Chișineu-Criș, cu sprijinul luptătorilor SAS, au intrerupt o petrecere privată. Evenimentul (nuntă) a fost organizat într-un local de pe raza localității Șimand, fiind identificate 43 de persoane participante. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale tuturor participanților și administratorului localului, în valoare totală de 29.000 de lei. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Atragem atenția pe această cale că organizarea de petreceri private, în spațiu închis sau deschis, este INTERZISĂ.

Foto: IPJ Arad

  1. […] post NEWS ALERT: Polițiștii arădeni au INTERVENIT la un EVENIMENT PRIVAT cu ZECI de PARTICIPANȚI (FOT… appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.