Instabilitatea atmosferică din ultima vreme se va menţine accentuată și astăzi, informează meteorologii.
Astfel, în vestul, centrul, sudul ţării şi local în restul teritoriului vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 60 l/mp.
Lasă un comentariu