News Region a dedicat o pagină judeţului Arad

News Region a dedicat o pagină judeţului Arad

News Region, revista Institutului Regiunilor din Europa (IRE), a dedicat o pagină prezentării judeţului Arad, informează Consiliul Judeţean Arad într-un comunicat de presă.

Au fost evidenţiate principalele caracteristici ale judeţului Arad, de la poziţionarea sa geostrategică, la reperele economice, turistice sau culturale. S-a subliniat inclusiv dezvoltarea economică a Aradului, nu doar la nivel judeţean, ci şi regional, rolul şi locul în domeniul transporturilor, ca nod rutier şi feroviar pe axa vest-est, respectiv nord-sud.

„Cu prilejul aniversării a 25 de ani de existenţă, Judeţul Arad a fost amplu prezentat în revista oficială a IRE. Suntem membri ai Institutului Regiunilor Europene din 2008, dar avem o recunoaştere internaţională, o vocaţie europeană încă din 1993. Ne bucură că activitatea noastră a fost evidenţiată de partenerii europeni, mai ales că această prezentare a fost marcată şi de aniversarea noastră de 25 de ani!”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Judeţul Arad a fost prezentat în număruul din aprilie al revistei News Region, publicaţie oficială a Institutului Regiunilor din Europa: (http://ir000044.host.inode.at/de/wp-content/uploads/newsregion44.pdf).

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.