Nicolae Manolescu deschide cea de a doua a ediţie a Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură de la Arad

Nicolae Manolescu deschide cea de a doua a ediţie a Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură de la Arad

La Arad va avea loc, în perioada 7-9 mai, cea de a doua ediţie a Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură. Gazdă a evenimentului va fi Centrul Cultural Judeţean Arad (CCJA) şi, de remarcat, că ediţia din acest an va fi deschisă de Nicolae Manolescu.

Amfitrionul evenimentului este revista de cultură ARCA, care apare de peste 25 de ani, editată de Centrul Cultural Judeţean Arad cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, aceasta fiind una dintre puţinele reviste din România care a fost selecţionată, încă de la început, să apară sub egida Uniunii Scriitorilor din România .

„În tot acest timp, revista s-a dovedit a fi una de top. ARCA s-a menţinut calitativ an de an impunându-se ca una de prestigiu pe piaţa presei culturale din România. Prestigiu transferat și instituției care a avut încredere în valoarea și potențialul colectivului redacțional.

Apariția unei reviste de cultură la Arad, nu ar fi fost posibilă fără existenţa unor scriitori valoroși, grupați în filiala Arad a Uniunii Scriitorilor din România. O comunitate care își respectă valorile, le asigură condițiile pentru exprimare. Revista ARCA este un astfel de spațiu de punere în valoare a potențialului literar al Aradului, de formare a tinerilor scriitori și a gustului pentru literatură al publicului. Întâlnirile pe care membrii redacției le au cu publicul, cu din școlile arădene, sunt excelente prilejuri de contact cu literatura vie, dar și de formare a viitorilor cititori.

Și datorită sprijinului acordat de Centrul Cultural Județean Arad, scriitorii arădeni pot fi prezenți la multe întâlniri literare (festivaluri, simpozioane, competiții etc.) din țară și străinătate”, a declarat Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad.

„Centrul Cultural Județean Arad este onorat să fie gazda unui eveniment literar de amploare internațională și așteaptă cu interes oaspeții care vor onora Aradul cu prezența lor. Colocviul va debuta vineri, 8 mai, cu o deschidere festivă urmată de o amplă dezbatere pe o temă acuală, interesantă și incitantă: Afinităţi literare, alianţe legitime, coterii”, a mai precizat directorul CCJA.

După masa aceleiași zile, oaspeții vor fi așteptați la Șiria, unde vor vizita muzeul „Ioan Slavici” și vor susține o seară de poezie, în lectura poeţilor prezenţi la colocviu.

Sâmbătă, 9 mai, participanții vor vizita orașul Arad, apoi vor pleca spre localitățile lor de reședință, ducând cu ei impresiile plăcute ale unei frumoase experiențe literare.

Așadar, în data de 8 mai, scriitorii, profesorii, elevii dar și iubitorii de literatură din Arad și Șiria, sunt invitați la a doua ediție a Colocviului Național al Revistelor de Cultură.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.