Cea mai așteptată petrecere arădeană desfășurată în aer liber a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe plaja lacului Ghioroc. „Noaptea Dj-ilor”, eveniment organizat de Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” și Uniunea Studenților din România, în parteneriat cu Primăria Comunei Ghioroc, a adus beat-uri electrizante pentru publicul prezent, asigurate, desigur, de cei doisprezece Dj-i invitaţi.
Aflată la cea de a patra ediție, „Noaptea Dj-ilor” a adus pe scenă nume noi de pe scena arădeană. Atmosfera a fost susținută de efectele luminoase, fluiere, glowing sticks și tot ceea ce este necesar pentru o asemenea petrecere: muzica bună.
Numele celor care au susținut partea muzicală sunt Flavius, Flo Ryan, Alex Ghiuca, Stoican/Clash, Dj Star, Ninho, Dj Take, Kidu și Technicality (Nociv, Darkus și Nilamarva). Tinerii arădeni s-au distrat până la orele dimineții, soarele fiind cel care a spus stop la o noapte lungă de distracție.
Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” dorește să mulțumească tuturor colaboratorilor și sponsorilor, tuturor celor implicați în acest eveniment atât de așteptat, dorind ca pe viitor evenimentul să crească din ce în ce mai mult.
Vă mai așteaptă încă trei săptămâni de distracție la Ghioroc Summer Fest 2015, cu multe alte surprize și premii pregătite de către LSUAV Arad, sub deviza „Mutăm litoralul mai aproape de tine!”
Lasă un comentariu