Complexul Muzeal Arad organizează „Noaptea Muzeelor” în data de 14 mai la Arad și în data de 15 mai la Lipova și Șiria.
Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, „Noaptea Muzeelor” este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 18-a ediție. Muzee și instituții culturale din zeci de țări europene și nu numai își aprind luminile și deschid porțile în aceeași noapte.
Evenimentul este organizat în România de Rețeaua Națională a Muzeelor, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO).
„Noaptea Muzeelor” este organizată la Arad (14 mai, orele 19 – 1) și Lipova și Șiria (15 mai, orele 18 – 23) de Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, instituție care aniversează 30 de ani de activitate.
Accesul publicului este gratuit!
Program:
Arad, 14 mai, orele 19 – 1
PINACOTECA (PALATUL CULTURAL, ETAJ II)
Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor
Sâmbătă, 14 mai, orele 19 – 1
Expoziția de artă europeană
Curator: Dr. Adriana Pantazi
MUZEUL DE ISTORIE (PALATUL CULTURAL, ETAJ II)
Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor
Sâmbătă, 14 mai, orele orele 19 – 1
Expoziţia Tezaur 1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean
Curator: Dr. Felicia Oarcea
Tur ghidat (limba română și limba maghiară)
Organizator: Asociația Kölcsey Arad
Expoziţia Arad – Decembrie 1989
Curator: Dr. Adelina Stoenescu
Stand de prezentare – instituțiile de cultură din Județul Arad (PALATUL CULTURAL, ETAJ II)
Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor
Sâmbătă, 14 mai, orele 18 – 21
Organizatori: Complexul Muzeal Arad, Biblioteca Județeană A.D.Xenopol Arad, Centrul Cultural Județean Arad,
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad
MUZEUL DE ȘTIINTE ALE NATURII (PALATUL CULTURAL)
Arad, Piaţa George Enescu, 1 – intrarea dinspre Parcul Copiilor
Sâmbătă, 14 mai, orele 19 – 1
Expoziţia Natura – frumusețe și magie
Curator: Dr. Camelia Patko
Filme pentru copii – Povestea unei nuci
Atelier de cuvinte&Giorgiana Popan – storyteller
Expoziția Porțelanuri și plante (Colecția prof. univ. Ioan Don)
Curator: Carmen Danciu
MUZEUL DE ARTĂ
Arad, str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj II
Sâmbătă, 14 mai, orele 19 – 1
Expoziția Muzeul portabil – Remo Giatti (Italia) și invitații săi
Curator: Ovidiu Petca
Comisar expoziție: Dr. Adrian Sandu
Filme pentru copii: povestea O faptă nobilă
Atelier de cuvinte & Giorgiana Popan – storyteller
kinema ikon
Curator: Călin Man
SALA CLIO
Arad, str. Horia 10
Sâmbătă, 14 mai, orele 19 – 1
Expoziția de fotografie Autour de chez moi
Curator: Nelu Scripciuc, Foto Club Pro Arad, Asociația Passion Photo France
Program:
Lipova, Șiria, 15 mai, orele 18 – 23
MUZEUL ORASULUI LIPOVA/CASA SEVER BOCU
Lipova, str. Nicolae Bălcescu 21
Duminică, 15 mai, orele18 – 23
Expoziția permanentă de istorie și artă
Expoziție de pictură
Curator: Corina Dubeștean, Asociația Ion Andreescu Arad
Expoziție de fotografie Fotografi Lipoveni
Curator: Corina Dubeștean
Concert de muzică
Clubul Copiilor Lipova
Poezie lipoveană. Recital de poezie în grai bănățean
Cenaclul ”Muza” Lipova
MUZEUL MEMORIAL IOAN SLAVICI ȘI EMIL MONȚIA ȘIRIA
Șiria, Conacul Bohuș
Duminică, 15 mai, orele 18 – 23
Expoziția Emil Monția / Expoziția Ioan Slavici
Sala Capitulării (Revoluția 1848/1849)
Expoziția de gravură În lumea lui Slavici (autor Sever Frențiu)
Proiecție de filme documentare etnografice premiate la Festivalul național de film documentar
Autori: Dr. Gabriel Hălmăgean, Dr. Sorin Sabău
Parteneri:
kinema ikon
Foto Club Pro Arad
Asociația Kölcsey Arad
Asociația Passion Photo France
Asociația Ion Andreescu Arad
Cenaclul Muza Lipova
Atelier de Cuvinte
Clubul copiilor Lipova
Mai multe detalii despre Noaptea Muzeelor:
http://nuitdesmusees.culturecommunication.gouv.fr/
https://www.facebook.com/events/1423354601446363
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu