NOI NEREGULI descoperite la PISTELE DE BICICLETE din Arad

NOI NEREGULI descoperite la PISTELE DE BICICLETE din Arad

Potrivit unui comunicat de presă al USR Arad, inventarierea pistelor pentru biciclete realizate de Primăria Arad scoate la suprafață noi dovezi ale modului bramburistic și iresponsabil în care administrația obișnuiește să rezolve problemele orașului. Ca de obicei, scopul edilului a fost să puncteze la capitolul imagine, lăsând arădenii să depășească cum știu ei problemele care rezultă, spun cei de la USR.

Un exemplu al acestei strategii administrative îl regăsim în cartierul Gai, pe strada Cameliei, stradă cu sens unic. Aici s-au marcat piste pe ambele sensuri, iar ca atare bicicliștii merg contra mașinilor! Pe lângă faptul că orice şofer poate reacţiona imprevizibil când vede o bicicletă venind pe sens opus, bicicliştii la rândul lor sunt atrași spre încălcarea legii şi expuși pericolelor.

„În aceste condiţii ne întrebăm care a fost calitatea profesională a proiectantului şi executantului, cum nu şi-au dat seama de situaţia creată, cum de nu au luat măsuri? De asemenea, cum a fost recepţionată lucrarea? Dacă vor exista accidente, cine își asumă răspunderea: firma, primăria, poliția? Mai mult decât atât, marcajele care se doresc a fi piste pentru biciclişti se refac periodic, chiar dacă ele sunt greșite, ceea ce înseamnă bani aruncați pe fereastră. USR doreşte să afle de ce sunt cheltuiți bani publici cu executarea și întreținerea unor lucrări care pun în pericol cetățenii”, se arată în comunicat.

Sergiu Cosmin Vlad: „Dacă activa în mediul privat, sunt sigur că Gheorghe Falcă era concediat în primele 30 de zile de activitate. Pe măsură ce dă în folosinţă lucrări pe care şi le însuşeşte, ca primar, vedem adevăratul său nivel profesional: zero. Se folosește de banii arădenilor pentru a poza în mare vizionar, în timp ce realitatea ne demonstrează fix pe dos. Între timp, Aradul ajunge de râsul curcilor cu astfel de lucrări, iar cetățenii sunt în pericol zi de zi. Am trimis o sesizare scrisă Poliției Rutiere și solicităm să ia de urgență măsuri, pentru asigurarea siguranței în trafic, prin desființarea marcajelor respective. Apoi se impune amendarea celor care au făcut lucrări fără aviz. Nu este posibil să vopsească linii pe carosabil oricine și oricum. În calitate de deputat voi lupta pentru ca în Arad să fie respectată legea.”

  1. Sa fim seriosi! Si daca erau perfecte pistele, tot nu exista educatie la noi! Mergand intr-o simpla plimbare duminica pe Malul Muresului in zona de vis-a-vis de strand, desi sunt piste de biciclete jos langa apa, biciclistii tot pe sus printre oameni merg! Ce tot o dati atata cu pistele, mai bine le-ati desfinta! Plus ca daca iti permiti sa le atragi atentia ca risca sa iti loveasca copilul, te mai si injura. Oare Politia locala pe unde umbla duminica seara? Asta ar trebui sa va intereseze, nu povesti nemuritoare…

    Raspunde
  2. Ar trebui sa va intereseze problema pasajelor, dar ati ajuns si voi slugi ale PSD.

    Raspunde
  3. Eu merg des cu bicicleta pe pista de pe mal si fac slalom printre oamenii care se plimba sau stationeaza pe ea . Nu ar trebui sanctionati si ei pt. ca nu merg pe pista de pietoni ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.