Noi oportunități de formare pentru o carieră de succes la  Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”

Noi oportunități de formare pentru o carieră de succes la  Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”

Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” este beneficiarul acreditării pe cinci ani în ceea ce privește proiectele Erasmus + în domeniul formării VET, finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

În urma unei selecții riguroase, 35 de elevi din clasele a XI–a, specializările învățător-educatoare și matematică–informatică, informatică intensiv vor participa la o experiență concretă de muncă și formare în spațiul european, în scopul dezvoltării competențelor profesionale și personale. Aceste stagii oferă ocazia unei formări profesionale inițiale de calitate și facilitează inserția pe piața muncii. Elevii vor beneficia atât de stagii de formare în străinătate, cât și un program cultural pentru o mai bună înţelegere a specificului zonei pe care o vor vizita.

 De altfel, în următorii cinci ani, nu doar elevii vor avea această oportunitate, ci şi profesorii care îndrumă practica vor participa la activităţi de tip job-shadowing în instituții educaționale din străinătate.

În luna octombrie 2022, 18 elevi din clasele a XI-a, doi profesori însoțitori şi un profesor de practică pedagogică îşi vor desfășura stagiul de practică în Italia, în primul flux planificat în cadrul proiectului. Cel de-al doilea flux la care vor participa 17 elevi va avea loc în primăvara anului 2023 în Cipru. În  desfășurarea mobilității, elevii au alături doi profesori însoțitori și un profesor de practică participant la activități de tip job-shadowing.

Finanțarea alocată pentru primul an de proiect este în valoare de 84.850 euro.

Selecția participanților se va realiza pe baza analizei dosarului de candidatură și a rezultatelor obținute la interviul de specialitate, proba practică de utilizare a calculatorului, verificarea cunoștințelor de limbă engleză conform unui calendar stabilit și comunicat elevilor interesați.

Premergător mobilității, cei 35 elevi vor parcurge un program de pregătire pedagogică, lingvistică și culturală. Pe durata mobilității, elevii vor întocmi proiecte de activitate și vor identifica exemple de bună practică pe care le vor integra cu succes în activitățile educaționale din școală și din țară.

„Este minunat că şcoala beneficiază de un astfel de proiect  și valorifică această oportunitate de a oferi atât elevilor, cât și profesorilor o experiență unică de formare pentru cariera didactică într-un context educațional european”, a declarat coordonatorul proiectului, prof. Ştefana Şerban.

„Experiențele și oportunitățile de formare prin proiecte europene contribuie semnificativ la diversificarea ofertei educaționale a școlii, a contextului în care elevii își vor îmbogăți abilități, deprinderi și competențe necesare în domeniile profesionale pentru care se pregătesc”, consideră prof. Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.