Noile generaţii şi respectul faţă de cei care au scris istoria

Noile generaţii şi respectul faţă de cei care au scris istoria

Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, a organizat concursul „Personalităţi ale Marii Uniri”, concurs adresat elevilor de liceu.

Festivitatea de premiere, care s-a desfăşurat marţi, 29 noiembrie, ora 16 la sediul Consiliului Judeţean Arad, este, practic, unică în judeţ. La ea au fost invitaţi să participe toţi concurenţii calificaţi la faza pe zone (Arad, Pecica, Lipova, Ineu şi Sebiş), directori ai şcolilor pe care le-au reprezentat în concurs, profesorii de istorie care i-au pregătit, părinţii lor, precum şi consilierii educativi.

„Vă mulţumesc că, prin efortul şi implicarea dumneavoastră, contribuiţi la această promovare a judeţului nostru. Sunteţi elevi meritorii, profesori dedicaţi şi, pentru mine, toţi sunteţi învingători! Consiliul Judeţean, împreună cu Centrul Cultural Judeţean, şi-a propus promovarea prin toate mijloacele a elementelor de identitate locală, fie ea culturală, etnografică, turistică, istorică, economică, chiar şi gastronomică sau folclorică. În acest concurs, meritele sunt deopotrivă ale voastre, copiii, pentru ambiţie şi perseverenţă, dar şi ale dumneavoastră, cadrele didactice, pentru preocupare, pentru dragoste şi devotament faţă de profesie. Pentru a avea un viitor frumos şi trainic, trebuie să ne cunoaştem istoria, atât istoria noastră ca naţiune, cât şi cea locală, a Aradului. Mă bucură că acest concurs îmbină ambele componente ale istoriei, atât cea naţională, cât şi cea locală. Cu atât mai mult mă bucură şi reacţia dumneavoastră, 75 de concurenţi, 20 de profesori şi 9 consilieri educativi, proveniţi din 9 licee ale judeţului, un merit deosebit având şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Unul dintre reperele istorice ale Aradului îl reprezintă contribuţia oraşului şi judeţului nostru la cel mai important act istoric al României din întreaga existenţă a ţării noastre: Marea Unire!”a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Potrivit unui comunicat, la concurs au participat 75 de elevi, de la 9 licee din judeţ. Au fost implicaţi 20 de profesori de istorie şi 9 consilieri educativi. La premiere au fost prezenţi Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Doru Sinaci, director al Centrului Cultural Judeţean Arad, Daniel Tocoian, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad şi Marius Gondor, director al Colegiului Naţional „Vasile Goldiş” Arad.

„De asemenea, pentru toţi profesorii de istorie am pregătit diplome şi medalii dedicate acestui eveniment, după cum vor primi diplome şi medalii consilierilor educativi de la şcolile premiante. Dincolo de cifre şi bilanţuri, pentru mine, toţi sunt învingători, cu merite deosebite în cunoaşterea şi promovarea Aradului”, a subliniat Claudia Boghicevici.

img_5995

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.