Noua Republică acuză „blatul PSD – PNL, cu binecuvântarea lui Iohannis”

Noua Republică acuză „blatul PSD – PNL, cu binecuvântarea lui Iohannis”

Ion Stan, vicepreşedinte al Partidului Noua Republică, a luat poziţie vizavi de ceea ce el numeşte „blatul” dintre PSD şi PNL în cazul cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Dan Şova.

„După ce au promovat şi adoptat legi electorale de natură să asigure menţinerea pe «piaţa politică» doar pentru ei şi sateliţii lor, PSD şi PNL au mai demonstrat încă o dată că sunt strâns legate între ele şi în ce priveşte susţinerea celor care fac parte din gaşcă sau lăsarea din braţe a celor care trebuie eliminaţi, fie pentru că nu mai răspund la comenzi, fie pentru că au pretenţii prea mari. Deşi face pe supăratul, Vasile Blaga ştia exact cine sunt cei care vor lipsi la vot. De asemenea, Victor Ponta ştia că unii din coaliţie vor vota pentru încuviinţarea arestării lui Şova. Sunt convins că nici PNL-iştii care au absentat, nici cei din coaliţie, inclusiv din PSD, care au votat pentru arestare nu vor fi pedepsiţi. Ba, dimpotrivă, în funcţie ce se va întâmpla în continuare, atât PSD cât şi PNL vor putea schimba macazul, afirmând contrariul celor susţinute acum. De unde PNL-iştii ţipă că s-a produs un nou atentat la adresa justiţiei şi că Senatul s-a făcut de râs, nu ar fi exclus ca mîine, în funcţie de direcţia vântului, să se laude că intenţionat l-au scăpat pe Şova, indignaţi de abuzurile tandemului SRI – DNA. La rândul lor, PSD-iştii, tot în funcţie de vânt, ar putea să arate cu degetul spre aleşii lor care au votat pentru arestarea lui Şova, probă evidentă că partidul nu s-a opus justiţiei, numai că nu toţi parlamentarii au ascultat”, a declarat Ion Stan.

În afinal, acesta a precizat: „Nu am nici o îndoială că în perioada următoare vor apărea noi «indicii temeinice» privind blatul PSD-PNL, cu binecuvântarea lui Iohannis”.

  1. Iotcu este cel mai mare mafiot, este cel mai corupt Presedinte de Consiliu Judetean, dar nimeni nu il verifica sau mai bine zis toti il protejeaza, mai ales puterea…solutia, dragi aradeni este sa facem cat mai mult cunoscut naravul acestui corup, acestui mafiot si spagar. Nicolae Iotcu este cel mai corupt presedinte de consiliu judetean.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.