Nu e Sfântul Graal, dar e aproape LA FEL DE VALOROS din punct de vedere istoric

Nu e Sfântul Graal, dar e aproape LA FEL DE VALOROS din punct de vedere istoric

Un pocal de ceramică de o valoare istorică uriaşă a fost descoperită în cartierul Kifissia, din Atena.

Potrivit informaţiilor publicate de presa elenă, ar fi vorba despre cupa de vin a lui Pericle, celebru general, orator și om de stat atenian.

Arheologii au identificat numele Pericle inscripționat sub una dintre toartele cupei, alături de alte nume, între care și cel al fratelui mai mare al lui Pericle, Ariphron.

Autenticitatea pocalului este cu atât mai mare cu cât „numele Ariphron este foarte rar”, potrivit lui Angelos Matthaiou, secretar al Societății Epigrafice elene. Acesta a precizat că, în proporție de 99%, este vorba despre Pericle și fratele său, pentru că numele Ariphoron este gravat deasupra, așa cum se obișnuia între frați, în ordinea nașterii.

Foto: tovima.gr

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.