Nu mai ridicaţi ştergătoarele maşinilor parcate aiurea! IATĂ CE PUTEŢI PĂŢI

Nu mai ridicaţi ştergătoarele maşinilor parcate aiurea! IATĂ CE PUTEŢI PĂŢI

Cu toţii ne-am obişnuit ca atunci când o maşină este parcată aiurea, sau pe locul nostru de parcare, să-i ridicăm ştergătoarele de parbriz. Gestul constituie un avertisment pentru şofer, să nu mai parcheze acolo, pentru că ar putea urma tăiatul cauciucurilor, zgâriatul maşinii sau ruperea oglinzilor.

Toate acestea sunt însă infracţiuni de „distrugere”, prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

„Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă. Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală”, se arată în Codul penal.

De remarcat, că amenda în acest caz este cuprinsă între 500 şi 30.000 de lei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.