Din cauza numeroaselor infecții respiratorii înregistrate în această perioadă, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis modificarea programului de vizitare a pacienților, se arată într-un comunicat de presă al unităţii medicale.
Astfel, în majoritatea secțiilor, pacienții pot fi vizitați de luni până duminică între orele 15 şi 17.
Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă au un program diferențiat: Zilnic, între orele 12 şi 13, iar în Secția de Boli Infecțioase Adulți programul de vizită a fost stabilit între orele 16 şi 17.
În secțiile de Neonatologie, Pediatrie I, Pediatrie II, Boli Infecțioase Copii, Chirurgie Pediatrică și Obstetrică Ginecologie, accesul vizitatorilor este strict interzis, anunţă conducerea spitalului.
„Pacienții vor putea fi vizitați de maximum doi aparținători, pentru cel mult 15 minute. La intrarea pe secție, aparținătorii se vor dezinfecta pe mâini și vor îmbrăca echipamentul de protecție: Halat de unică folosință, botoșei și mască. De asemenea, aparținătorii pot afla informații despre pacienți și în afara programului de vizită, adresându-se medicului curant sau medicului de gardă”, se mai arată în comunicatul de presă.
Lasă un comentariu