Despre jurnalism, după un an

Despre jurnalism, după un an

„A patra putere în stat”, așa a fost definită presa în alte vremuri. Oare mai este aşa?

Țin să punctez încă de la începutul acestui text că nu încerc să copiez ideea altor colegi de breaslă, ci este pur și simplu părerea mea, expusă prin ceea ce știm noi să folosim mai bine, cuvintele.

„Jurnalismul reprezintă activitatea de a strânge, a analiza, a verifica și a prezenta informații referitoare la evenimentele curente, incluzând tendințe, rezultate și persoane”.

Cam asta ne spune sursa noastră de încredere, Wikipedia, despre definirea jurnalismului. Sau, cel puțin ceea ce ar trebui să fie jurnalismul.

Ce e greșit în definiție? Nimic, doar practicarea cuvântului definit. Ne numim jurnaliști, dar nu respectăm regulile banale și de bază ale meseriei.

E ca și cum am fi pictori dar folosim sânge pentru a desena chipul unui om. Opera totuși iese, poate fi admirată de unii oameni, dar nu este realizată în mod etic și nu cu instrumentele și procedurile corecte.

Nu din cauza fake news-urilor sporadice ne pierdem credibilitatea, ci pentru că nu mai suntem acei jurnaliști onești în care oamenii să aibă încredere.

Pentru că am pierdut pasiunea pentru adevăr și am devenit părtinitori.

Ne-am fofilat, așteptând tradiționalele comunicatele de presă de la instituții și am devenit, practic, agenți de relații publice.

Deci nu, presa nu mai este a patra putere în stat, este o unealtă în mâna celorlalte trei.

Am un an de când am pătruns în această lume. Acum fix un an am pășit pentru prima oară într-o redacție. A fost un pas inocent, lipsit de experiență. Eram plină de speranță și așteptări enorme.

Am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap și am ajuns în locul perfect. În domeniul perfect pentru mine.

Nu mă înțelegeți greșit, jurnalismul este ceea ce vreau să fac și ceea ce iubesc. Dar am realizat că nu este totul roz, ba chiar din contra, lucrurile sunt destul de gri și negre.

Presa, cel puțin la nivel local, supraviețuiește în cea mai mare măsură din publicitate, unde lasă puțin din integritate cu fiecare contract. Dar aici s-a ajuns și nu s-a găsit încă o rezolvare. În plus, din păcate, jurnalismul s-a şi politizat.

Oamenii din presă sunt puțin spus interesanți, sunt un paradox uman. Dacă unii dintre noi eșuăm în cariera aceasta am putea deveni cu ușurință actori de tragi-comedie. Cu toate acestea, îi respect pe toți și am luat părțile bune ale fiecăruia dintre cei pe care i-am cunoscut. Până la urmă nimeni nu-i perfect.

Adevărul este că jurnalismul onest și pur doar pare mort. Eu consider că agonizează, nu a murit încă. Este în acea tentativă de supraviețuire în care se agață de fiecare firicel de etică rămasă.

Da, este greu să fii etic, corect. Dar nu ar trebui să fie așa, meseria noastră ar trebui să inspire încredere iar noi să prezentăm realitatea fără modificări, nu să transpirăm prin toți porii părtiniri politice și păreri care nu sunt ale noastre.

Cred totuși că putem fi etici, pentru că totul este o alegere. Este vorba de loialitate, una din primele lecții din facultatea de jurnalism. Loialitatea noastră spune totul. Dar, cui suntem mai loiali, cititorilor noștri sau propriilor noastre interese?

Unii mi-au spus că sunt prea tânără pentru a avea un cuvânt de spus care să fie și ascultat. Alții mi-au spus că domeniul mi se potrivește ca o mănușă. Eu nu mă consider încă jurnalist, deși de multe ori sunt tentată să o fac. Dar, încerc în fiecare zi să fiu unul.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.