Numărul cazurilor de afecțiuni psihice este în creștere la Arad

Numărul cazurilor de afecțiuni psihice este în creștere la Arad

Numărul cazurilor de afecțiuni psihice este în creștere la Arad, drept urmare autoritățile au decis pe lângă construirea unui nou spital la Căpâlnaș și reabilitarea Secției de Psihiatrie din municipiul Arad.

Construcția în roșu a Spitalului de Psihiatrie de la Căpâlnaș, investiție a Consiliului Județean Arad, a ajuns la al doilea nivel. Noul spital este construit în apropierea actualului Spital de Psihiatrie, care a fost retrocedat urmașilor foștilor proprietari.

Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş are o valoare alocată din bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, de 25 milioane lei. Consiliul Județean, la rândul său, cofinanțează investiția.

Noul spital va avea demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 5385 mp.

Având în vedere complexitatea investiţiei propuse, raportat la suprafaţa desfăşurată a clădirii, dar şi localizarea amplasamentului, se preconizează că lucrările vor dura între 24-36 de luni.

Spitalul nou va avea 75 de locuri de găzduire a pacienţilor cu probleme psihiatrice, grupuri sanitare de înaltă calitate, curte destinată activităţii recreative, asistenţă şi îngrijire medicală permanentă prin personalul calificat, servicii de alimentaţie în minim 3 mese de bază, consiliere psihologică specializată şi programe de terapie ocupaţională.

„Este o investiție necesară și nu numai pentru că imobilul fostului spital a fost retrocedat, ci și fiindcă numărul cazurilor de afecțiuni psihice este în creștere. Acesta este și motivul pentru care Consiliul Județean a decis să reabiliteze și secția de Psihiatrie din municipiul Arad”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.

Foto: Arhivă, vechiul spital din Căpâlnaș

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.